24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialCum alegeţi uşa potrivită?

Cum alegeţi uşa potrivită?

Fiind achiziţii care se fac pe termen lung, uşile atât cele de interior cât şi exterior trebuie alese în aşa fel încât să se ţină cont de o serie de aspecte, cum ar fi: rezistenţa în timp, materialul şi, nu în ultimul rând, designul.

Uşile nu mai au demult doar rol funcţional, de separare şi unire a spaţiilor, ci au şi un însemnat aport din punct de vedere estetic. Acest lucru e valabil nu doar în cazul uşilor de interior, ci şi al celor de intrare, care trebuie să fie în ton cu arhitectura casei. Designul este un criteriu important, însă la achiziţionarea lor ar trebui să se urmărească mai ales calitatea. Protecţia fonică, izolarea termică sau rezistenţa în timp sunt beneficii pe care le oferă doar un produs de bună calitate. Poate v-aţi gândit mai puţin la faptul că o alegere înţeleaptă a tâmplăriei atrage după sine plăţi mai mici la facturi, deoarece se Pierderile de căldură ale unei case sunt în proporţie de peste 40% prin uşi şi ferestre. Factorii care trebuie luaţi în calcul la achiziţionarea unei uşi sunt strâns legaţi, în primul rând, de destinaţia acesteia. De exemplu, în cazul unei uşi de intrare în apartament, nu contează rezistenţa la intemperii, ca în cazul uşilor pentru case.

La achiziţionarea unei uşi de intrare trebuie să aveţi în vedere aspecte funcţionale, cum ar fi: sistemul constructiv fiabil (protecţia la intemperii, calitatea acoperirii, cali¬tatea sistemului de balamale, posibilitatea de reglare pe mai multe direcţii), gradul de termo şi fonoi¬zolare, nivelul de securitate şi aspectul estetic (model armonizat cu tema arhitecturală a faţadei casei).La capitolul rezistenţă, o uşă din metal – aluminiu, oţel sau combinaţii între cele două – conferă o rezistenţă sporită şi, implicit, durabilitate. Cu toate acestea, fără o întreţinere periodică a sistemului, vor apărea disfuncţionalităţi şi, mai târziu, blocaje sau zgomote neplăcute.

Materialul din care este executat ansamblul de uşă poate influenţa mult preţul, însă concepţia de execuţie este determinantă: mai multe compromisuri – preţ mai mic. În cazul uşilor de interior, sunt importante culoarea şi designul, dacă se doreşte o amenajare echilibrată şi unitară din punct de vedere cromatic. Pentru a crea senzaţia de unitate şi continuitate, acestea trebuie să aibă nuanţa parchetului şi a mobilierului, iar tocul – aceeaşi culoare cu a plintei. Specialiştii recomandă alegerea unui singur tip de furnir pentru toate uşile din locuinţă; cele mai frecvente modele au nervurile lemnului orizontale sau verticale. De ceva timp sunt căutate uşile cu ambele tipuri de nervuri. Pentru locuinţele clasice sunt ideale uşile din lemn masiv, cu stucaturi. Pentru o casă foarte modernă se recomandă uşile din sticlă, iar pentru decoruri glamour puteţi alege variante mai extravagante, cu cristale sau inserţii de piele. În cazul locuinţelor mai mari, mobilate în stil clasic, se pot folosi uşi cu vitralii.

Dimensiunile

De obicei, dimensiunile uşilor sunt standard şi se potrivesc anumitor goluri de zidărie. Acestea ar trebui să aibă lăţimea cuprinsă între 700 şi 1000 mm, înălţimea de 2.060 mm, iar grosimea zidului de minimum 80 mm. Puteţi opta pentru uşi cu dimensiuni standard sau executate la comandă, în funcţie de mărimile şi culorile dorite.

Durată de viaţă

Durata de viaţă a uşilor poate ajunge la 50 de ani, dacă sunt respectate următoarele condiţii:

– o temperatură interioară care să nu fie mai mică 10 ˚C;

– o umiditate de maximum 60%;

– evitarea diferenţelor mari de temperatură între interiorul şi exteriorul încăperii (maximum 10 ˚C).

Bine de ştiut!

– Foaia de uşă trebuie să conţină balamale, broască, sticlă (dacă este cazul), iar tocul – cheder şi balamale;

– Uşile moderne, cu geam sablat, fără niciun fel de model, pot fi montate la holuri sau bucătării, însă la fel de bine îşi pot găsi locul şi în spaţii precum dormitorul;

– Înainte de a achiziţiona uşile, măsuraţi spaţiul de montare şi calculaţi dimensiunile uşii şi ale tocului. Cereţi ajutorul producătorului pentru a stabili corect dimensiunile necesare;

– De-a lungul timpului s-au căutat nenumărate soluţii de protejare a locuinţelor împotriva incendiilor. Una dintre acestea constă în inventarea unei benzi de spumă care, la temperaturi mari, se expandează, izolând foaia de uşă şi tocul, nepermiţând focului să se propage. Astfel, uşa rezistă până la 30 de minute. 

Uşa de intrare a casei

În ceea ce priveşte materialul din care se realizează o uşă de exterior, tradiţia se îndreaptă către lemn. Unei case rustice sau clasice i se va potrivi mult mai bine o uşă din lemn decât una din metal. Există însă şi un impediment: ca orice material natural, lemnul este influenţat de condiţiile de temperatură şi umiditate de pe cele două feţe ale blatului uşii (cea dinspre exterior şi cea dinspre interior). Materialul lemnos este influenţat, în timp, de diferenţele de temperatură şi umiditate şi se deformează, de aceea este indispensabil ca, în prealabil, să îi fie aplicate o serie de tratamente. De asemenea, şi termoizolarea în cazul lemnului este mai slabă decât în cazul materialelor metalice cu inserţii de vată minerală sau poliuretan.  

Uşa de intrare în apartament

Este ideal ca uşa de intrare în apartament să corespundă din punct de vedere stilistic şi cromatic cu uşile apartamentelor vecine. Este adevărat, acest lucru e aproape imposibil în cazul blocurilor vechi, unde fiecare locatar îşi alege uşa în funcţie de buget şi de gusturile proprii. Această unitate se întâlneşte, de regulă, la construcţiile noi, cum ar fi complexurile rezidenţiale. Factori ca izolarea fonică (mai ales în cazul apartamentelor situate la parter) şi nivelul de securitate sunt esenţiali. Mulţi proprietari de locuinţe cumpără uşi metalice, considerând că sunt mai sigure decât cele din lemn. Însă, în aproape 90% din spargeri sunt afectaţi cilindrii (butucii) şi sistemele de securitate existente, şi nu uşa în sine.

Pentru living există o gamă largă de uşi  

Deşi în tot mai multe locuinţe se alege varianta spaţiilor deschise, există proprietari de case şi apartamente care doresc să separe camera de zi de restul locuinţei. Cele mai comune sunt uşile realizate dintr-un conglomerat de lemn celular, cu finisaj exterior din melamină; există însă şi alte variante mai atractive. Foarte apreciate sunt uşile cu inserţii metalice sau cele din sticlă. De cele mai multe ori, uşa se alege în ton cu tâmplăria ferestrelor. De asemenea, ea poate fi asortată cromatic sau în contrast (în funcţie de efectul dorit) cu mobilierul sau parchetul. Proprietara locuinţei din imagine a dorit să asorteze uşa cu mobilierul.  

Uşile culisante, soluţie pentru încăperile mici

Când încăperile sunt mici, se încearcă diverse trucuri pentru a se crea impresia de spaţialitate. Este şi cazul bucătăriei din ­imagini, care ­dispune de uşi culisante, realizate pe sistemul uşilor de dressing. ­Proprietara apartamentului a optat pentru această variantă din două motive. În primul rând, uşile mari, din sticlă transparentă, păstrează spaţiul aerisit; apoi acestea izolează bucătăria de restul locuinţei, împiedicând astfel răspândirea mirosurilor în alte încăperi.  

Uşa de interior, în ton cu stilul

Atunci când într-o locuinţă există unitate cromatică şi stilistică, se poate afirma că amenajarea este una de succes. Pentru a se obţine acest lucru este nevoie de inventivitate şi adaptabilitate. Proprietara dormitorului din imagine şi-a dorit un decor clasic, iar acest lucru a fost prima condiţie de care designerul Corina Săftescu a trebuit să ţină cont. A fost necesar ca uşa de la dormitor, deşi foarte veche, să fie păstrată şi recondiţionată, pentru a nu „ştirbi” imaginea de ansamblu a interiorului.  

Alege cu Ileana Soare, Asistent Director Pinum doors & windows

Care sunt cele mai ­recomandate materiale pentru realizarea ­uşilor de interior/exterior?

Cea mai recomandată structură este cea realizată din lamele de lemn (stratificat). În cazul uşilor de interior se recomandă ca finisaje furnirul natural.

În cazul uşilor de exterior din lemn stratificat, o importanţă majoră o au lacurile folosite, care asigură o rezistenţă ridicată la factorii externi. Pentru uşile de interior cu un design modern se recomandă melamina de calitate superioară şi elementele din aluminiu. De-a lungul timpului, tehnologia uşilor Pinum doors&Windows a evoluat, materialele utilizându-se în diferite combinaţii pentru un design cât mai deosebit: lemn cu aluminiu, panouri melaminate cu inserţii de aluminiu, sticlă şi aluminiu.

În funcţie de materialul din care sunt realizate, câte tipuri de uşi de interior există?

Pinum doors&Windows oferă clienţilor o gamă variată de posibilităţi în alegerea tipului de uşă dorit.

În linii mari, o clasificare a uşilor în funcţie de matarialul din care sunt realizate, ar fi următoarea:

Uşile celulare, tipice pentru interior, cu diferite finisaje – furniruite, melaminate etc. – sunt cele mai solicitate de către clienţii privaţi. Pentru ­durabilitate, cât şi pentru rezistenţă fonică şi la foc recomandăm uşile cu structură din miez de cherestea (structură din lamele de cherestea îmbinate);

Uşile de sticlă, sub diferite forme şi materiale – uşi de sticlă cu tocuri din lemn, uşi de sticlă cu tocuri din aluminiu.

Uşile metalice – uşi tehnice, cu sau fără rezistenţă la foc, disponibile în orice culoare RAL, cât şi în culori imitaţie de lemn;

Uşile blindate, cu panouri de lemn în numeroase tipuri de finisaj furniruit şi melaminate.

Ce tip de uşă are o rezistenţă mai mare la uzură?

Rezistenţa la uzură depinde de calitatea materialelor din care este realizată, însă foarte importantă este alegerea tipologiei uşii, în funcţie de destinaţia ei.

Cu ce elemente trebuie asortate uşile de interior?

Din punctul de vedere al stilului, este vital ca designul uşii să fie în conformitate cu designul mobi­lierului. În cazul în care nu se procedează aşa, atunci se pot alege uşi cu un design cât mai simplu.

Ce tip de uşi Pinum prezintă rezistenţă la foc şi care oferă protecţie fonică şi termică?

Uşile rezistente la foc sunt cele într-un canat sau două canate   rezistă la foc timp de 30, 60 şi 120 de minute (după criteriile de etanşeitate şi izolare termică: EI 30, EI 60 şi EI 120). Uşile Pinum au rezistenţă la foc 30 de minute. Indicele de izolare la zgomot este de aproximativ 24 dB, cu agrement tehnic. De asemenea, uşile blindate au izolare fonică ridicată, 36 dB.

Care este, în medie, durata de viaţă a unei uşi de interior/exterior?

Uşile din lemn Pinum au o durată de viaţă de minimum 25 de ani la o exploatare normală.

Cele mai citite

Maia Morgenstern, evreică din România, le urează “Sărbători fericite” prietenilor musulmani

Actrița Maia Morgenstern, evreică din România, le urează "Sărbători fericite" musulmanilor, în ziua în care, pentru musulmani, începe "Sărbătoarea Sacrificiului". "Eid Mubarak! Sărbători fericite tuturor...

Începe renumărarea voturilor la două secții din Sectorul 2

La două secții de votare din Sectorul 2 al Capitalei începe acțiunea de renumărare a voturilor, în urma alegerilor desfășurate în ziua de duminică,...

Maia Morgenstern, evreică din România, le urează “Sărbători fericite” prietenilor musulmani

Actrița Maia Morgenstern, evreică din România, le urează "Sărbători fericite" musulmanilor, în ziua în care, pentru musulmani, începe "Sărbătoarea Sacrificiului". "Eid Mubarak! Sărbători fericite tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă