29.6 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialCum a organizat PSD coada de la Permise | OPINIE

Cum a organizat PSD coada de la Permise | OPINIE

Într-un clip electoral, PSD se plânge de coada de la Permise din Pipera. Doar că personajul care gestionează tot acest balamuc a fost numit în funcție de Victor Ponta. Este vorba despre prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, în subordinea căruia se află Serviciul Regim Permise și Certificate de Înmatriculare din Pipera.

Acest domn a fost numit în funcție pe 2 aprilie 2014, în baza unei hotărâri a Guvernului Ponta, deci cu totala susținere a PSD. Așadar, organizarea și  angajările celor de la Serviciile Publice Comunitare sunt în directa subordine a prefecturilor.


Coadă stranie la Direcția Permise Auto. Dimineața e îmbulzeală scandaloasă, după ora 12.00 nu mai este nimeni în fața ghișeelor | GALERIE FOTO



Să vii acum să te plângi de dezastrul aflat în curtea  omului pe care tocmai tu l-ai pus în fruntea mușuroiului nu este decât o altă minciună a unor oameni pentru care gunoiul e un mod de a-și hrăni puterea.

Rezultatul acestei campanii fără scrupule a PSD este crearea unei false probleme. Tot repetând că acolo sunt cozi, inclusiv în clipul electoral al PSD, oamenii se bulucesc de la primele orele ale dimineții la Serviciul de Permise și Înmatriculări de zici că e coada la banane de pe vremea lui nea Nicu. Avem asta în reflex încă.

Pe de altă parte, numărul mașinilor noi și second-hand a crescut față de anul trecut, la fel ca și numărul posesorilor de permise de conducere. Între timp, numărul angajaților care sunt la ghișee pentru rezolvarea acestor probleme a scăzut. Serviciul Regim Permise și Înmatriculări București lucrează cu puțin peste jumătate din efectivul necesar. Mulți s-au pensionat pentru că nu mai puteau face față programului, iar în locul lor nu prea vine nimeni.

Din 2012, cei care urlă acum că e coadă la Permise, adică Dragnea, Ponta, Firea și ai lor, n-au făcut nimic, dar absolut nimic pentru a scăpa oamenii de aglomerațiile de la ghișee și nu e vorba aici doar despre cele de la Înmatriculări. Deși spuneau că vor crea un milion de locuri de muncă, n-au reușit să angajeze oameni nici măcar acolo unde era absolut necesar. Iar acum arată cu degetul spre cozile și balamucul creat de nepăsarea și aroganța lor. 

Ce-ar fi trebuit să facă? Păi, doar să crească salariile și să dea drumul la angajări, așa cum au promis.

Din acest motiv nici nu înțeleg exact la ce se referă  Victor Ponta când spune: „E prostie sau hoție“. Acuză pe cineva sau e un fel de acord de recunoaștere?

Manipulările acestea ordinare la care se dedau ba Liviu Dragnea, ba Gabriela Firea, ba Victor Viorel încă fac ravagii, deși toate sunt situații pe care ei ar fi trebuit să le rezolve. Dar nu au vrut asta  niciodată. Ar fi însemnat să-și lovească propriii baroni din administrație, sănătate, economie ș.a.m.d.
Peste toți, vine și prietenul lor Tăriceanu să-și bată joc de cei cărora le cere votul. Ce mare lucru e să blochezi mii de oameni ca să-ți faci tu mendrele de pinguin politic cu dosar penal?

Acum, situația e un pic ciudată. Aproape în fiecare zi, după balamucul de la primele ore ale dimineții, pe la prânz așa, nu prea mai e nimeni sau sunt condiții rezonabile. Iar programul e până la 16.30.  Asta arată că situația de la Permise, pe lângă problemele reale, e întreținută artificial doar pentru că dă bine în campanie. Se va rezolva simplu: după alegeri n-o să mai facă nimeni nimic. Doar o să pună batista pe țambal aceiași care fac acum scandal.

 

 

Cele mai citite

Istvan Kovacs a rămas fără delegări la Mondial! Marius Avram indică motivul din spatele deciziei FIFA

Marius Avram consideră că lipsa delegărilor primite de Istvan Kovacs în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial are legătură cu relația dintre FIFA și UEFA.Istvan...

România continuă să importe masiv forță de muncă: aproape 75.000 de avize emise în primele șapte luni ale anului

Cererea de angajați din afara Uniunii Europene rămâne ridicată în România, cele mai căutate meserii fiind cele din curierat, logistică și construcțiiInspectoratul General pentru...

Boomul AI impulsionează exporturile Chinei. Livrările externe au urcat cu 27% în iunie

Exporturile Chinei au înregistrat o creștere anuală de 27% în luna iunie, peste estimările analiștilor, pe fondul cererii ridicate pentru cipuri destinate inteligenței artificiale...
Ultima oră
Pe aceeași temă