“Vreau energie! Vreau pasiune! Vreau bucurie! Dacă tu produci toate astea, iar ea te poate bate și așa, atunci God Bless Her, strânge-i mâna și asta e!” Excelentul discurs motivațional produs între seturi de Nick Saviano, antrenorul lui Sloane Stephens, a atins toate notele corecte și a contribuit oarecum la relansarea meciului în setul secund. În același timp, a evidențiat și elogiat indirect fantasticul tenis produs de Simona până la 6-1 și, mai apoi, până la 3-0. Tot ce căuta Saviano la eleva sa era însă la vedere de cealaltă parte a fileului.
A fost Simona Tennis Clinic în primul set. Simo a jucat un tenis curat, superb și imposibil de respins în vreun fel. Am regăsit-o pe Simona din Singapore, motivată, focus 100 la 100, neclintită de nimeni și de nimic din exterior. Cea care se face una cu mingea. Simona cu lovituri electrice, cu unghiuri teribile, cu o construcție superbă a punctului și cu o deplasare care-ți fură ochii. Aceeași Simona expeditivă, care nu-ți lasă nimic gratis, care te descurajează cu furia pozitivă din priviri, cu explozia din picioare și cu injecția de viteză din rachetă.
Sloane a început pozitiv, atacând furios serviciul doi al româncei cât să-și creeze două mingi de break încă din primul game, dar americanca a realizat rapid că a dat peste o jucătoare în zi de grație. Simona a lovit inteligent, preponderent către reverul lui Stephens, ținând-o sechestrată pe americancă pe acea parte. Când Halep a schimbat direcția în rally, lovind către dreapta americancei, Sloane s-a simțit grăbită pe forehand, parte pe care are tentația să-și folosească forța nativă superioară și să lovească brutal mingea, indiferent dacă se impune sau nu.
