27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCum a fost distrusă clădirea restaurantului „Trei Regi“ din Timișoara

Cum a fost distrusă clădirea restaurantului „Trei Regi“ din Timișoara

 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș se află un dosar penal legat de distrugerea acestei clădiri reprezentative pentru cartierul Fabric.

Una dintre clădirile reprezentative pentru istoria Timișoarei a devenit un adevărat pericol public. Imobilul de pe strada Mihalache numărul 5 riscă să se prăbușească, după ce a fost, efectiv, abandonat. Localnicii sunt revoltați, pentru că această clădire era odinioară una dintre cele mai cunoscute din cartierul timișorean Fabric, pentru că la parterul său funcționa odinioară unul dintre cele mai faimoase restaurante din Banat, ”Trei Regi”, înființat încă din secolul al XVIII-lea, după dispariția Pașalâcului de Timișoara și intrarea Banatului în componența Imperiului Austriac.

Potrivit publicației opiniatimisoarei.ro, acoperișul clădirii s-a prăbușit de curând, iar zidurile sale, despuiate de tencuială, riscă să aibă curând aceeași soartă. Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș se află un dosar penal, referitor la distrugerea clădirii. Și asta cu atât mai mult cu cât unii dintre timișoreni sunt de părere că imobilul a fost lăsat intenționat în paragină, de către speculatorii imobiliari. Viceprimarul Timișoarei, Traian Stoia, a declarat că imobilul aparține unei firme cu capital italian. ”Cred că este vorba de teren la mijloc, care are o valoare foarte mare, pentru că pe el ar putea fi ridicată o clădire mult mai mare, după distrugerea imobilului actual”, a declarat el presei locale. Potrivit Radio Timișoara, clădirea aparține firmei Traiano Proj ect SRL, care a intrat în procedura de lichidare, astfel că nimeni nu poate ști ce rezervă viitorul acestei clădiri. Mulți dintre cei care locuiesc în apropiere se tem că nu mai poate fi salvată. ”Ar fi o pierdere pentru Timișoara, pentru că acest imobil a găzduit un restaurant de tradiție, unde se întâlnea boema”, spune, pe o rețea de socializare, Andrei Toma, un timișorean stabilit în Statele Unite ale Americii, care sugerează că administrația locală ar putea cumpăra imobilul și să îl transforme în centru cultural.

O istorie îndelungată

Restaurantul ”Trei Regi” a apărut în contextul creării cartierului Fabric, după ce Banatul a trecut din stăpânirea Imperiului Otoman în cea a Imperiului Austriac și după ce Timișoara a început un proces de dezvoltare urbanistică ce avea să îi aducă renumele de ”Mica Vienă”. Potrivit documentelor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de la începutul secolului XX, restaurantul ”Trei Regi” nu putea concura cu localurile luxoase din zona Cetate, ci era un loc frecventat de artiști, de scriitori, dar și de oaspeții veniți din Transilvania, din sudul Ungariei sau din Imperiul Otoman. Localul era inspirat de creațiile renumitului arhitect timișo­rean Șerban Sturza. Unii dintre locuitorii mai vechi ai cartierului își amintesc că, la un moment dat, decorul era întregit de o parte dintr-o locomotivă dezafectată, care a fost adusă pentru a da un plus de originalitate restaurantului. În perioada antebelică, în cartierul Fabric, cele mai renumite restaurante erau ”Trei Regi”, ”Andrassy” și ”Ursul Negru”. După cel de-al doilea război mondial, imobilul și-a pierdut funcțiunea de han pe care o avea în perioada interbelică. La parter a rămas restaurantul ”Trei Regi”, alături de care funcționa o Alimentara. La etaj se aflau birourile unei cooperative meșteșu­gărești, precum și spații de locuit.

Începutul sfârșitului

După Revoluția din 1989, situația juridică a imobilului a devenit neclară, în urma unor acțiuni de revendicare, timp în care nimeni nu a mai făcut nici un fel de investiții în clădirea care a început să se degradeze. În perioada de boom imobiliar, ea a fost preluată de compania Traiano Project SRL, ai cărei angajați au îndepărtat tencuiala, pe motiv că vor să o renoveze. Ulterior, schelele au fost îndepărtate, iar clădirea cu pereții neprotejați s-a transformat într-o ruină.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă