17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialCum a ajuns un scriitor milionar cu ajutorul internetului

Cum a ajuns un scriitor milionar cu ajutorul internetului

Vocaţia scriitorilor este pasionantă şi plină de dedicaţie, iar autorii îşi aştern sufletul pe hârtie cu fiecare cuvânt scris.  Din păcate însă, această activitate adesea istovitoare pentru psihic nu este remunerată cum ar trebui şi mulţi scriitori ajung să trăiască de pe o zi pe alta, în condiţii deplorabile.

De-a lungul istoriei sunt cunoscute multe astfel de cazuri, a unor minţi strălucite care au trăit în sărăcie pentru că au preferat să îşi sacrifice bunăstarea materială de dragul artei. Însă acesta nu este cazul unui scriitor american care a reuşit să vândă peste 1 milion de exemplare  din romanele sale în format electronic (e-book) fără a avea vreun contract cu o editură, informează The Telegraph.

John Locke este romancierul care a reuşit să depăşească stereotipul scriitorului sărac şi a ajuns milionar prin vânzarea cărţilor sale în format electronic pe un site cunoscut. El îşi publică şi promovează pe cont propriu munca, fără ajutorul unui agent, a unui editor şi fără un amplu buget de marketing. Astfel, fără a face compromisuri, acesta este hotărât să continue să scrie atâta timp cât asta îl face fericit şi se poate opri oricând doreşte.

Antreprenorul, în vârstă de 60 de ani, a făcut avere din investiţii private, iar acum îşi foloseşte flerul pentru a face din hobby-ul său o nouă sursă de profit. Fanii romanelor sale- centrate pe crime sângeroase şi poveşti plasate în Vestul Sălbatic- au ajuns să îi cunoască munca din postările de pe Twitter, pagina de web personală şi, de ce nu, din vorbă în vorbă. Drept urmare, realizările sale sunt privite ca un punct de cotitură a erei internautice, revoluţionând felul în care se vând cărţile.

După cum mărturiseşte acesta, tactica a constat în scoaterea cărţilor la vânzare la preţuri mult mai mici faţă de cele practicate de autorii consacraţi. Dacă cele mai cunoscute volume costau cel puţin 9,99 dolari, Locke şi le vinde pe ale sale la 99 de cenţi.

“Am lucrat în vânzări întreaga viaţă, iar când am aflat că Kindle şi celelalte platforme de comercializare a cărţilor electronice oferă un comision de 35% pentru cărţile de 99 cenţi, nu mi-a venit să cred. Pentru majoritatea oamenilor 35 de cenţi nu înseamnă mare lucru, însă pentru mine a însemnat o maşină de făcut bani”, spune acesta.

Deşi este puţin probabil să câştige Premiul Scriitorilor pentru cărţile care vorbesc despre personaje precum Donovan Creed, un fost asasin CIA cu o slăbiciune pentru femeile uşoare, operele sale sunt foarte populare printre cumpărătorii online. O copie se vinde la fiecare şapte secunde, iar Locke a depăşit de curând pragul de 1 milion de exemplare vândute pe Kindle, record deţinut doar de încă 7 scriitori până acum.

 

Cele mai citite

De ce a ratat Iulian Dumitrescu Grand Prix-ul de la Monaco

Prin faptul că i s-a prelungit, săptămâna trecută, controlul judiciar impus la 1 februarie 2024, baronul liberal de Prahova, Iulian Dumitrescu, a ratat...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...
Ultima oră
Pe aceeași temă