… acesta a fost gandul pe care ni l-a lansat saptamana trecuta, pe parcursul conferintei de presa, domnul Ioan Holender, directorul actualei editii a Festivalului enescian, directorul Operei de Stat din Viena, institutie care, in aceasta toamna, implineste o jumatate de secol de continua activitate artistica ce a urmat reparatiilor postbelice, cele care au remediat functionalitatea acestei fundamentale institutii muzicale europene. Aici, pe parcursul actualei stagiuni a teatrului, va fi reluat spectacolul “Oedipe” de George Enescu in regia regretatului regizor german Goetz Friedrich, spectacol-coproductie a celor doua case, Deutsche Oper Berlin si Wiener Staatsoper. Sper ca nu am inteles gresit, domnia sa a anuntat totodata realizarea unei posibile imprimari discografice a operei enesciene. A mentionat, de asemenea, faptul ca actuala editie a Festivalului, este autorul proiectului, s-a dorit a fi un veritabil festival al artelor ce reuneste diferitele genuri artistice sub semnul artei enesciene. La implinirea venerabilei varste de 70 de ani ii suntem datori cu o reverenta insotita de gandurile noastre bune pentru ani buni petrecuti in continuare in slujba muzicii; initiativele domniei sale, multe dintre acestea, s-au dovedit a fi pretioase, altele discutabile; impreuna ele intaresc consideratia noastra pentru aceasta importanta personalitate a dinamicii vieti muzicale europene.
La opera, din nou “Oedipe” regizat de Petrika Ionesco
De aceasta data la Bucuresti, la Opera – in lipsa unei regii, a unei inscenari noi -, a fost reluata precedenta punere in scena, montare datorata cunoscutului regizor parizian de origine romana, Petrika Ionesco. Este un creator de spectacol… cu orice pret. Chiar cu pretul trecerii muzicii, a libretului literar intr-un plan secundar, folosindu-se de partitura enesciana, de libretul lui Edmond Fleg; dovedeste un gust orientat spre aglomerarea stufoasa, o aglomerare a unor elemente diferite pe care regizorul le aduna in cadrul unei constructii ample ce reuneste tentatii hollywoodiene cu elemente de science fiction; spatiul scenic este insa magistral exploatat! Colectivul orchestral, corul condus de neobositul maestru Stalian Olariu, solistii nostri au intrat treptat, pe parcursul spectacolului, "in priza” discursului simfonic enescian. Magistrala s-a dovedit a fi evolutia in rolul titular a basului finlandez Esa Ruutunnen; creeaza un personaj energic, puternic motivat, intreprinzator. Este muzicianul care isi cunoaste, care isi struneste mijloacele scenice, pe cele vocale, stabilind o eficienta corelare in contextul atat de complex al actiunii muzical-dramatice, actiune condusa de dirijorul austriac Michael Boder, muzician constiincios caruia insa ii scapa sensul profund al discursului simfonic enescian.
Un eveniment: Julia Migenes
La Teatrul National, pentru prima oara la noi, Julia Migenes a fost prezenta cu echipa ei de instrumentisti, in compania muzicii lui Astor Piazzolla, a acestui virtuoz al dansului, al acrobatiei scenice, care este Jose Castro. A fost asteptata cu un entuziasm care, la randul sau, a fost rasplatit pe deplin. Julia Migenes depaseste barierele firesti ale timpului biologic. Este omniprezenta… chiar atunci cand nu se afla pe scena. Canta, danseaza, dialogheaza… se bucura si se mahneste povestindu-ne povestea trista a omului simplu de pe strazile unui oras argentinian oarecare, acel om al periferiei, al marginilor de lume… fiinta pe care Julia ne-o apropie, caci ne apropie pe toti bucuria dansului, a muzicii, ne apropie – la propriu, la figurat – ritmul pasilor, intonatiile tangoului. Mijloacele sunt simple, dar performanta este covarsitoare. Este o performanta spectaculoasa de tip one-woman-show, performanta pe care Julia Migenes o conduce, o stapaneste, antrenandu-ne pe toti in lumea ei, a dansului, a muzicii.
Pentru prima data la Ateneu, Cvartetul “Emerson”
De aceasta data la Ateneu, Cvartetul american de coarde "Emerson” a fost una dintre noutatile mult dorite ale actualei editii a Festivalului. Notorietatea internationala i-a precedat, iar concertul sustinut marti dupa-amiaza la Ateneul Roman a nuantat in mod semnificativ asteptarile noastre. Ma refer in primul rand la structura programului orientat in mare masura spre repertoriul marilor creatii ale secolului XX. Programul a inclus doua importante creatii datorate lui Dmitri Sostakovici si Bela Bartok; li s-a alaturat Cvartetul al 6-lea, in fa minor, de Felix Mendelssohn Bartholdy, una dintre primele, dintre importantele lucrari de acest gen ale repertoriului postbeethovenian. De altfel, felul de a concepe dramaturgia muzicala a lucrarilor, dramaturgie revelata in fapt sonor, se orienteaza in acest caz prin preluarea modelului beethovenian al cvartetelor din perioada de maturitate a titanului. Muzicienii formatiei, violonistii Eugene Drucker si Philip Setzer, violistul Lawrence Duton, violoncelistul David Finckel, urmaresc mai putin constituirea sonoritatilor frumoase in sine, ci in primul rand a celor adevarate, utile dramaturgiei muzicale a lucrarilor propuse auditiei. Evolutia muzicala devine, pentru noi, veridica, deloc circumstantiala sub raportul constituirii in sine a materiei sonore. Tot la Ateneu, un mare recital de pian, cel al pianistului german Gerhard Oppitz, alaturi de lucrari semnate de Beethoven, de Brahms, a propus o noua versiune a primei Sonate enesciene, cea in fa diez minor. La Sala Palatului, Orchestra Simfonica a Teatrului “Marinskii” din Sankt Petersburg, ansamblu condus de celebrul dirijor Valerii Gergiev, a oferit un veritabil recital de muzica rusa de secol XIX, de secol XX, program care a inclus, de asemenea, prima Suita enesciana in do major.
