Numele actritei Cristina Deleanu ne aminteste trainic de alte cateva nume, “Liceenii”, “Extemporal la dirigentie” si “Declaratie de dragoste”. Si, mai ales, numele ei este, de mai bine de 20 de ani, legat de cel al actorului Eugen Cristea. Nu ai cum sa vorbesti despre unul fara sa te gandesti la celalalt. Ei sunt jumatatile aceleiasi masuri si, desi le-a luat o viata sa se gaseasca, au reusit pana la urma, netezindu-si drumul si oferindu-si unul celuilalt echilibrul de care au nevoie.
– Obisnuiti sa va numiti locuinta “Casuta cu povesti”. De ce?
– De fapt, altii au spus asta despre casa mea. Eu as spune mai degraba ca e o casuta de povesti. Este mica, dar are foarte multe amintiri si povesti. Eu si sotul meu colectionam tot soiul de obiecte mici: jucarii, vaze, bufnite, pisici, broaste testoase din diverse materiale, cani, vase de lut populare, carti, fotografii, masti. Este o casa colorata, calda, o casa in care ne simtim bine… Si avem povestile noastre de viata…
– Sunteti casatorita de multi ani cu actorul Eugen Cristea si ati tot jucat impreuna de-a lungul vremii. Cum este sa impartiti si scena si viata cu acelasi om?
– Jucatul impreuna este foarte bun! Eu si Eugen suntem de mai bine de 20 de ani impreuna, lucrurile intre noi s-au netezit si ne-am gasit in celalalt perechea. Am invatat impreuna ca si in viata artistica trebuie sa ne intindem mana. Ne-am intalnit pe scena de foarte multe ori si pot spune ca suntem o echipa bine legata. Avem initiativa si nu stam locului o clipa. De exemplu, duminica trecuta am avut impreuna un spectacol la Galati, la Teatrul Nae Leonard, un spectacol de varietati. Avem si piese la radio, pregatim tot felul de albume… Asta pentru ca viata noastra trebuie umpluta si cu altceva.
– Care este rolul din toata cariera care ocupa un loc special in inima dvs.?
– Imi amintesc cu foarte mare drag de rolul Juniei din “Britannicus”, de Racine, pe care l-am jucat la Iasi. A fost un spectacol frumos, singurul in care am invatat sa recit in vers alexandrin. A fost si ultima mea piesa clasica, dupa acest rol am jucat in piese foarte moderne. De asemenea, o amintire extrem de placuta este piesa “Enigma din testament”, dramatizare de Stefan Radoff dupa Sadoveanu, in regia Olimpiei Arghir. Mi-a placut atunci nu atat rolul, cat faptul ca am putut juca alaturi de George Constantin, un om deosebit. Am fost foarte fericita pentru ca l-am cunoscut pe acest colos de o frumusete umana si actoriceasca senzationala.
– Si pentru ca se apropie cu pasi repezi sarbatoarea foarte draga noua, romanilor, Craciunul, cum veti sarbatori?
– Eu de Craciun am intotdeauna o stare mai speciala. Sunt si nascuta in preajma acestei sarbatori, asa ca simt foarte intens magia Craciunului. Nu stiu sigur ce voi face anul acesta. Insa imi place sa am in casa atmosfera de sarbatoare, mirosul de brad, caldura celor dragi.
La Eforie, m-am reintalnit nu de mult cu o parte din echipa filmului “Liceenii”: cu Tamara Buciuceanu, Oana Sarbu, Sorina Postelnicu, Liviu Craciun, fratii Paduraru, George Sovu, autorul scenariului si al cartii. Chiar in octombrie, acum 20 de ani, avea loc premiera acestui film. Pentru mine, faptul ca “Liceenii” s-a tot reluat de-a lungul anilor mi-a dat un fel de certitudine: aceea ca noi am ramas in sufletul oamenilor, ca filmul a persistat. Eu cred ca, daca un actor doreste sa lase ceva in urma, se poate cu un astfel de rol. In plus, filmul “Liceenii” a fost in toti acesti 20 de ani la fel de viu. Toata lumea care il vede si il revede ii da un dram de viata.
