16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCrucea Roșie avertizează Europa: Zeci de mii de persoane ar putea să...

Crucea Roșie avertizează Europa: Zeci de mii de persoane ar putea să nu treacă iarna grea

Crucea Roșie a trasnmis un mesaj alarmat pentru zecile de mii de persoane care se refugiază în Europa din Orientul Mijlociu. Refugiații care vin în Balcanii de Vest vor fi expuși la ploi puternice și la vremea foarte rece, iar mulți dintre ei vor fi luați pe nepregătite de iarnă.

Numărul călătoriilor pe mare spre Grecia a scăzut în această săptămâna din cauza faptului că vremea rece și vânturile mai puternice fac traseul mai periculos, deși acesta ar putea crește din nou dacă condițiile meteorologice se vor ameliora, a precizat vineri Înaltul Comisariat ONU pentru refugiați, conform Agerpres.

Temperaturile medii din lunile de iarnă în regiune scad frecvent sub temperatura de îngheț, prezentând riscuri de sănătate pentru persoane care au călătorit deja mii de kilometri, de multe ori fără acces la hrană sau necesități de bază. 

‘Sosirea iernii va împinge până la limită capacitatea oamenilor de a se adapta’, a declarat Simon Missiri, director pentru Europa al Federației Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, citat într-un comunicat.

În ultimele șapte zile, 25.000 de oameni au sosit în Serbia, inclusiv familii cu copii mici, mulți dintre ei dormind sub cerul liber, în ciuda ploilor, afirmă reprezentantul federației. 

Peste jumătate de milion de migranți și refugiați au traversat Mediterana în acest an, aproape 400.000 ajungând în Grecia. Mulți dintre cei sosiți în Grecia au luat apoi drumul Macedoniei și Serbiei într-un efort de ajunge în vestul Europei. 

În jur de 6.600 de persoane au ajuns în Grecia numai la 25 septembrie, potrivit UNHCR. În ziua următoare au avut loc 2.200 de sosiri, în timp ce joi au venit în țară doar 1.500 de refugiați, din cauza vremii reci. 

În condițiile ploilor abundente din Serbia din ultima săptămână există un risc de degradare a situației umanitare, a spus Vesna Milenovic, șefa Crucii Roșii din această țară. 

‘Avem nevoie de mai mult sprijin pentru a fi pregătiți de iarnă. Distribuim pelerine de ploaie și facem stocuri de provizii pentru iarnă, precum pături termale, termosuri, haine și încălțăminte de iarnă’, a spus ea. 

Crucea Roșie a lansat apeluri de urgență pentru a ajuta 675.000 de migranți vulnerabili din Serbia, Macedonia, Ungaria, Italia și Grecia. De când Ungaria a întărit controalele de la frontieră pentru a bloca rutele migranților, zeci de mii de persoane au ajuns în Croația vecină. 

UNHCR se pregătește pentru un aflux de cel puțin 1,4 milioane de migranți și refugiați în Europa în acest an și cel viitor, notează Reuters. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă