15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCROAZIERA DE COŞMAR: Autorităţile italiene ridică numărul dispăruţilor la 29 de persoane....

CROAZIERA DE COŞMAR: Autorităţile italiene ridică numărul dispăruţilor la 29 de persoane. Guvernul italian ar putea decreta stare de urgenţă în zona afectată de naufragiul navei.

Un total de “29 de persoane, patru membri ai echipajului şi 25 de pasageri, sunt date în continuare dispărute” după naufragiul de vineri seara al navei de croazieră Costa Concordia în apropiere de o insulă italiană, a anunţat comandantul general al Gărzii de Coastă.

“Acum o oră am primit un raport de la prefectura din Grosseto (centru) care numără 29 de persoane dispărute”, a declarat Marco Brusco, estimare ce reprezintă aproape o dublare a numărului de dispăruţi dat până acum de autorităţi. Zece germani şi şase italieni se numără printre dispăruţi, conform lui Brusco care nu a făcut precizări cu privire la alte naţionalităţi.

Guvernul italian se pregăteşte să declare stare de urgenţă în zona afectată de naufragiul navei Costa Concordia, în apropiere de insula Giglio a anunţat luni ministrul Mediului Corrado Clini, în timp ce proprietarul epavei a angajat o companie pentru pomparea combustibilului, potrivit Mediafax.

Decizia oficială va fi anunţată în cadrul următorului consiliul de miniştri prevăzut pentru joi sau chiar mai devreme dacă este posibil, a precizat ministrul în cadrul unei întâlniri cu autorităţile locale la prefectura din Livorno.

Această măsură “implică faptul că toate operaţiunile legate de acest accident sunt de interes naţional şi necesită participarea instituţiilor naţionale, a guvernului şi a regiunii”, a explicat el.

“Nivelul de reusrse necesare va fi definit pornind de la planul pe care trebuie să-l adoptăm”, a declarat Clini.

Societatea olandeză Smit Salvage a fost aleasă de proprietarul pachebotului Costa Concordia să pompeze carburantul navei, a declarat luni Boskalis, compania-mamă.

“Proprietarul navei ne-a cerut să ne asigurăm că combustibilul va fi scos de pe navă în siguranţă”, a declarat Martijn Schuttevaer, purtătorul de cuvânt al Boskalis.

Combustibilul va fi pompat “în următoarele zile” a precizat purtătorul de cuvânt, subliniind că aceasta va depinde de sosirea materialelor la faţa locului şi de stabilitatea navei.

Până luni seara, 20 de angajaţi ai societăţii Smit Salvage trebuie să fie la faţa locului, a subliniat acesta adăugând că o conferinţă de presă va fi organizată pe insula Giglio marţi la ora locală 15:00 (16:00, ora României).

“Prioritatea în acest stadiu este căutarea celor care sunt daţi dispăruţi”, a spus acesta subliniind că filiala olandeză nu va participa la căutări.

Societatea Smit Salvage, cu sediul la Rotterdam, este o filială de prestări servicii maritime a companiei olandeze Boskalis specializată în preluarea epavelor şi gestionarea situaţilor de urgenţă maritimă.

Aceasta a participat la operaţiunile de salvare pentru submarinul Kursk din 2001 în marea Barents.

Naufragiul navei Costa Concordia care avea la bord peste 4.000 de persoane s-a soldat cu cel puţin şase morţi, în jur de şaizeci de răniţi şi cel puţin 29 de dispăruţi. Autorităţile se tem mai mult de un dezastru ecologic dacă cele 2.380 de tone de combustibil aflate pentru moment în rezervoarele epavei se vor deversa în mare.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă