20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA. Ministru de informaţii: Siria se va conforma deciziilor ONU privind...

CRIZA SIRIA. Ministru de informaţii: Siria se va conforma deciziilor ONU privind arsenalul său chimic

Siria va aplica planul americano-rus de distrugere a arsenalului său chimic, o dată ce va fi aprobat de ONU, şi a început să stabilească lista acestui armament, a declarat duminică ministrul sirian al Informaţiilor pentru televiziunea ITN, citat de Mediafax.

“Siria se angajează (să aplice) tot ceea ce vine de la ONU”, a asigurat ministrul, Omrane al-Zohbi. “Vom accepta planul rus de a ne debarasa de armele chimice. Am început de fapt să pregătim lista”, a declarat acesta pentru postul de televiziune britanic.

“Suntem deja în curs de pregătire a documentelor noastre, am început să ne facem treaba”, a continuat ministrul. “Nu vom pierde timp”, a subliniat el.

Siria, a explicat acesta, va aplica planul elaborat de Rusia şi Statele Unite când “se va transforma în ceva mai concret” după un vot al Consiliului de Securitate al ONU.

Damasc va acorda acces “absolut” inspectorilor în dezarmare care trebuie să se deplaseze în Siria pentru a aplica planul de acces acolo unde vor vrea să se deplaseze, a mai declarat ministrul sirian al Informaţiilor. Siria “respectă şi îşi onorează cuvântul”, a declarat el.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă