27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCRIZA SIRIA: Londra susţine că nu va fi nici o acţiune militară...

CRIZA SIRIA: Londra susţine că nu va fi nici o acţiune militară înaintea rezultatelor anchetei ONU

Guvernul britanic nu va lansa o acţiune militară în Siria înainte de a afla rezultatele experţilor ONU care anchetează la locul unui presupus atac cu arme chimice, potrivit unei moţiuni care va fi supusă joi Parlamentului, transmite Mediafax.

“Secretarul general al ONU trebuie să se poată adresa Consiliului de Securitate imediat după încheierea misiunii echipei”, afirmă textul, adăugând: “Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să aibă oportunitatea de a avea acest rezumat şi trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate care să susţină o acţiune militară înainte ca o astfel de acţiune să fie luată”.

“Înaintea oricărei implicări britanice directe într-o astfel de acţiune, un alt vot va avea loc în Camera Comunelor”, precizează moţiunea.

O purtătoare de cuvânt a Downing Street a confirmat pentru AFP că acest vot “nu ca avea loc înainte ca inspectorii ONU să îşi poată face raportul”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a afirmat miercuri că experţii au nevoie de patru zile pentru a-şi încheia munca la faţa locului. “Ulterior, experţii vor trebui să facă analize ştiinţifice, după care va trebui să facem un raport pentru Consiliul de Securitate pentru ca acesta să întreprindă acţiunile pe care le consideră necesare”, a declarat el.

Moţiunea care va fi supusă joi Parlamentului britanic “deplânge folosirea armelor chimice în Siria la 21 august 2013 de către regimul lui (Bashar al-)Assad, care a provocat sute de morţi şi mii de răniţi în rândul civililor sirieni”.

Ea “decide că se cere un răspuns umanitar puternic din partea comunităţii internaţionale şi că acest lucru poate cere, dacă va fi necesar, o acţiune militară care să fie legală, proporţionată şi destinată salvării de vieţi omeneşti împiedicând şi descurajând folosirea armelor chimice în Siria”, precizând că folosirea lor este o “crimă de război şi o crimă împotriva umanităţii”.

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă