18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialCriză acută de personal la Ambulanţă

Criză acută de personal la Ambulanţă

Peste 400 de persoane sună zilnic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Instituţia mai are nevoie de aproape 70 de şoferi, medici şi asistente.

Odată cu canicula, a crescut şi numărul solicitărilor la Ambulanţă. Dacă până luna trecută medicii angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) înregistrau în jur de 280 de cazuri pe zi, numărul apelurilor  crescut cu circa 35% în zilele cu caniculă, ajungând la 390-430 de cazuri. „Zilele acestea, solicitările au crescut considerabil. De asemenea, pe perioada caniculei, echipajele SAJ au fost suplimentate, pentru a putea acoperi toate staţiunile de pe litoralul Mării Negre”, a precizat directorul SAJ, dr. Vasile Popescu.  El a mai spus că se aşteaptă ca între 10 iulie şi 15 august să fie asaltaţi de pacienţi de peste tot. „Nu ştiu cum ne vom descurca, pentru că avem multe comenzi şi puţin personal, ca să nu mai amintim de faptul că avem nevoie de echipaje şi-n Neptun, Costineşti şi Eforie Nord”, a subliniat el. La acest moment, s-a reuşit aducerea unor echipaje în Eforie Nord şi Costineşti, acolo unde există destul de multe solicitări, urmând ca vineri, 13 iulie, să beneficieze de asistenţă medicală şi turiştii care-şi petrec vacanţa în staţiunea Neptun.

Din păcate, Ambulanţa Constanţa se confruntă cu o lipsă acută de personal, cadrele medicale, dar şi şoferii fiind nevoiţi să facă ture duble pentru a putea face faţă situaţiei. „Avem 25 de posturi libere pentru şoferi, 20 pentru medici, zece dintre acestea fiind numai la staţia centrală, şi încă 12 pentru asistente. Tocmai de aceea, pentru prevenirea incidentelor, în această perioadă cu temperaturi extreme  medicii recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. „Foarte mulţi pacienţi pe care-i preluăm suferă de lipotimii (leşin) sau din cauza expunerii îndelungate la soare”, a completat dr. Popescu. Din acest motiv, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide, între 1,5-2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. 

Consumaţi fructe şi legume

Medicii ne sfătuiesc să -consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume -proaspete, cum ar fi pepene galben, roşu, prune, -castraveţi, roşii, deoarece acestea -conţin o mare cantitate de apă. Dacă este absolut necesar să ne -expunem la soare în orele -amiezii, trebuie să folosim o -ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Cele mai citite

Unde se află România în topul corupției din Europa. Raportul care schimbă percepția

România nu ocupă un loc în primele trei poziții ale clasamentului european privind corupția în sectorul public, potrivit ediției 2025 a Rule of Law...

Nicușor Dan: O dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16

O dronă care a pătruns în spațiul aerian al României a fost doborâtă, vineri dimineață, de un pilot român aflat la bordul unui avion...

Bayern pregătește deja un plan de rezervă! Un internațional francez este prima opțiune

Bayern München analizează varianta transferului lui Bradley Barcola în cazul în care Michael Olise va pleca în această vară.Viitorul lui Michael Olise la Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă