11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, REȚINUT alături de alte două angajate

UPDATE. Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, REȚINUT alături de alte două angajate

UPDATE 19:50:  Preşedintele Consiliului Judeţean Iași, Cristian Adomniţei, a fost reținut, joi, în urma audierilor de la Direcția Națională Anticorupție. El este suspectat de  favorizarea făptuitorului  și fals intelectual, informează un comunicat al DNA.

”În perioada martie-aprilie 2015, inculpatul Adomniței Cristian Mihai în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și de ordonator principal de credite, cu intenție directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora și Irimescu Carmen Ingrid, în urma unei înțelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracțiunilor pe care acestea le comiseseră și tragerea lor la răspundere penală”, se arată în comunicatul citat.
Procurorii susțin că Adomniței a efectuat demersuri menite: să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparența că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că un număr de 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Popa Letiția Elena să realizeze și să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Județean.

Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de către inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproșându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum și faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de inculpata Popa Letiția Elena, fără aprobarea sa”, mai precizează sursa citată.

Mai mult, anchetatorii susțin că Adomniței a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deși i s-a adus la cunoștință, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia și i s-a solicitat, în mod expres, să sesizeze organele de urmărire penală. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise.

Astfel, în cursul lunii martie 2015, Adomniței Cristian Mihai a semnat un proces verbal, datat 11.02.2015, prin care atesta, în mod mincinos, faptul ca la data respectivă, cele 948 albume de prezentare a județului Iași au fost restituite de către Consiliul Județean Iași societății comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.

În același sens, inculpatul Adomniței Cristian Mihai, a refuzat să avizeze formularul de constatare și raportare a iregularităților întocmit de către Serviciul Audit Public Intern și le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească un altul, cu același număr de înregistrare, care să nu conțină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv, mai transmit anchetatorii.

UPDATE 16:47  Preşedintele Consiliului Judeţean Iași, Cristian Adomniţei, a declarat, joi,că a fost chemat să dea declaraţii în faţa procurorilor şi că are sentimentul că este “singurul din sat care nu ştie ce se întâmplă în jurul său”.

CITEŞTE ŞI  Adomniţei: Sunt singurul din sat care nu ştie ce se întâmplă

“Am fost chemat la audieri şi aştept pe hol. Nu am fost ridicat din trafic. Am sentimentul acela că sunt singurul din sat care nu ştie şi nu înţelege ce se întâmplă în jurul său”, a spus Adomniţei.

UPDATE 16:35  Două angajate ale CJ Iaşi, reţinute în dosarul în care este audiat şi Cristian Adomniţei. Şefa Direcției de Proiecte Europene din CJ Iaşi, Teodora Jinga, şi șefa Proiecte și Parteneriate la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Carmen Irimescu sunt acuzate de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

***

Liberalul Cristian Adomniţei, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a fost ridicat de către procurorii DNA, joi după-amiază, în timp ce se afla în trafic, în municipiul Iaşi, şi dus la audieri. În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

Audierile de joi au legătură cu dosarul în care s-au făcut cele 21 de percheziții de la mijlocul lunii aprilie. Presa locală precizează că tot joi au mai fost duși la audieri și Teodora Jinga, șefa Direcției de Proiecte Europene, din cadrul Consiliului Județean Iaşi și una dintre persoanele care lucra la departamentul respectiv, şi anume Ioana Rață. La momentul desfăşurării percheziiţiilor din 15 aprilie, Cristian Adomniţei nu se afla în țară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la ședința plenară a Comitetului Regiunilor. În cazul percheziţiilor făcute în 15 aprilie, sunt în atenţia procurorilor anticorupţie preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.

Faptele cercetate de către procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura “cerere de ofertă”, societăţii Laser Co SRL Iaşi.
Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă