19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCriminalul din biserică avea probleme psihice

Criminalul din biserică avea probleme psihice

Comportamentul lui se schimbase radical după ce a revenit de la muncă din Italia. Tânărul începuse să caute răspunsuri în biserică şi le cerea preoţilor să-i interpreteze tot felul de texte biblice.

 

Criminalul preotului Tudor Marin din Focşani ar putea scăpa de închisoare. Dacă medicii vor dovedi că vinovatul are probleme psihice, acesta va ajunge mai degrabă într-un spital specia­lizat de psihiatrie, unde va primi tratament medical. Deocamdată, tânărul Florentin Puşcoiu, acuzat de omor deosebit de grav, se află în arest preventiv pentru 29 de zile la Tribunalul Vrancea. Apropiaţii spun că tânărul părea normal până să plece în Italia. În ultimele câteva luni, de când se întorsese în ţară, comportamentul i se schimbase radical. Căzuse într-un fel de manie religioasă şi ceruse mai multor preoţi să-i interpreteze diferite texte religioase. Căpătase şi obiceiul de a posta pe Facebook poze cu numeroase biserici, iar prietenii spun că umbla la el cu tot felul de hârtii pe care erau scrise versete biblice. Relaţia cu familia nu era una apropiată.

Motivaţia crimei, una cu caracter religios

Tânărul a suferit un şoc, în urmă cu un an, atunci când muncea în Roma (Italia). El a fost acuzat de furt de către patronul său, care l-ar fi sechestrat o zi în sediul firmei. A fost dat afară de la serviciu, iar focşăneanul s-a întors acasă şi a devenit un enoriaş model.

În ultimele două luni, Florentin Puşcoiu a căutat un duhovnic printre preoţii din Focşani. De altfel, şi motivaţia crimei a fost una cu caracter religios. „Avem îndoieli cu privire la starea psihică a bărbatului. În Italia, comportamentul său s-a schimbat foarte mult. Şi-a făcut rost de cărţi de religie şi nu a găsit răspunsuri în aceste cărţi, iar sâmbătă, când a mers la biserică nu a primit explicaţiile pe care şi le dorea şi l-a lovit pe preot de două ori, o dată în cap şi apoi cu cuţitul în inimă”, a povestit procurorul Ioan Lefter, la scurt timp după audierea suspectului. Din datele de până acum reiese că asasinatul a fost unul premeditat. „L-a lovit de două ori. O dată în cap şi o dată în zona inimii. Faptul că s-a dus cu cuţitul la el înseamnă că a avut în gând să facă un fel de dreptate divină”, este părerea anchetatorilor.

Bărbatul mai fusese înainte şi la alte trei biserici cu intenţia de a ucide un preot, dar nu a putut să treacă la fapte întrucât în bisericile respective se afla prea multă lume. La Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde slujea preotul Tudor Marin, ceremoniile se încheiaseră. Preotul se pregătea să plece spre casă, când, deodată, a apărut un tânăr îmbrăcat în negru şi i-a cerut să interpreteze nişte texte biblice. „I-a cerut să-i citească ceva din Biblie şi l-a înjunghiat cu ceva în timp ce stătea aşezat pe scaun. Am strigat «Hoţii» şi am ieşit să cer ajutorul gardienilor publici”, povesteşte femeia care vindea lumânări şi care l-a găsit prăbuşit la pământ pe preotul de 69 de ani.

Avea relaţii proaste cu familia

Iniţial, suspectul nu şi-a recunoscut fapta, însă în faţa probelor care îl incriminau a cedat anchetei, scrie Ziarul de Vrancea. Ancheta este în desfăşurare, iar criminaliştii percheziţionează locuinţa tânărului şi încearcă să găsească mai multe hârtii scrise de tânărul Florentin Puşcoiu. Unul dintre versetele din Biblie pe care tânărul  l-a adus pentru a-i fi explicat de către preotul Tudor Marin este „Propovăduitorul îmbrăcat în blană de oaie trebuie pedepsit”. Procurorii îi vor audia prietenii, vecinii şi familia pentru a face un portret psihologic complet. Din primele date a reieşit că acesta nu este în relaţii bune nici cu familia şi că zilele trecute a ameninţat-o inclusiv pe mama sa cu un cuţit. Prietenii au declarat că tânărul umbla, în ultimul an, cu mai multe hârtii pe care înşiruia versete biblice şi probleme de teologie. Procurorii mai investighează dacă Florentin Puşcoiu este autorul mai multor graffiti pe zidurile instituţiilor publice din Focşani cu „Vine Iisus!”

Înmormântarea preotului Tudor Marin va avea loc marţi. Comunitatea este în stare de şoc din cauza acestei crime, iar Piaţa din Focşani a devenit la un moment dat neîncăpătoare datorită mulţimii care s-a strâns acolo, în semn de recunoştinţă.

Preotul era socrul liderului de sindicat Vasile Marica, avea doi copii şi era o persoană iubită de enoriaşi.   

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă