CN Administrația Porturilor Maritime Constanța finalizează astăzi lucrarea de extindere spre sud a danei de gabare în Portul Constanța. Proiectul constă în realizarea unui cheu în lungime 170 ml, în vederea eficientizării activităţii portuare desfăşurate în zonă. Între latura de sud a teritoriului existent aferent danei de gabare şi noul cheu se vor realiza umpluturi, obţinându-se astfel un teritoriu suplimentar de 10.900 mp, creându-se condiţii pentru realizarea unor lucrări de suprastructură care vor conduce la creşterea traficului ce se va derula prin dana de gabare.
Lucrările au ca scop îmbunătăţirea infrastructurii portuare şi eficientizarea operaţiunilor portuare, în vederea sporirii atractivităţii faţă de utilizatori şi creşterea traficului de nave în porturile dunărene şi maritime. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului, în conformitate cu Contractul de finanţare nr. 115/13.07.2012 şi Actul adiţional nr.1 la Contractul de finanţare. Finanţarea se realizează din fonduri structurale (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului este de 24.496.819 lei. Constructorii sunt Asocierea SC Argos Industrial SRL Cernavodă – SCIM SA Constanţa – SC Tractebel Engineering SRL Bucureşti.