25.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialCreşte numărul copiilor abandonaţi

Creşte numărul copiilor abandonaţi

Peste 600 de minori locuiesc în centrele de asistenţă socială.

 

Sărăcia, lipsurile, dar mai ales lipsa unei educaţii fac ca în judeţul Constanţa să crească numărul copiilor abandonaţi de familii. Din păcate, în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe cazuri de micuţi pe care familiile lor nu mai pot sau nu mai vor să-i întreţină. Cele mai multe exemple vin din mediul rural, acolo unde lipsa de şcolarizare, de educaţie elementară a făcut ca tot mai mulţi părinţi să-şi lase copilaşii în instituţii de stat de ocrotire.

Majoritatea celor de aici nu au loc de muncă, cei mai mulţi însă sunt conştienţi că trebuie să ofere familiei pâinea cea de toate zilele. Există însă şi reversul medaliei: familii întregi aflate sub teroarea unui părinte, de multe ori tatăl, unde singurul venit al casei este alocaţia copiiilor. Ultima şansă pentru aceşti copii o reprezintă instituţionalizarea. Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Roxana Onea, anul trecut erau instituţionalizaţi 550 de copii, dar în 2012 numărul acestora a ajuns la 600.

„Până în vară am avut 600 de copii în centrele noastre. Vara numărul acestora mai scade pentru că o parte mai sunt luaţi pentru câteva luni în familii sau sunt revocaţi deoarece au împlinit 18 ani şi ies din sistem. Dar din toamnă numărul copiilor abandonaţi creşte.” Responsabilii DGASPC susţin că nu există o hartă a abandonului la nivelul judeţului Constanţa, cazurile în mediul rural fiind la fel de des întâlnite în tot arealul.  

Cele mai citite

Guvernul a adoptat Strategia privind conservarea biodiversității. Diana Buzoianu: Jalon PNRR de un miliard de euro, îndeplinit

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Guvernul a adoptat Strategia privind conservarea biodiversității, îndeplinind astfel un jalon de reformă din PNRR...

George Simion: Am vorbit cu Nicușor Dan, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan în negocierile pentru Guvernul Veștea. PSD și AUR confirmă discuțiile

Liderul AUR, George Simion, afirmă că, în perioada negocierilor pentru învestirea Guvernului Veștea, a purtat discuții cu președintele Nicușor Dan și cu liderii principalelor...

PAS rămâne lider în cursa parlamentară din Republica Moldova, dar bătălia se complică

Sondajele arată o competiție deschisă pentru funcția de președinte, după ce actualul șef al statului nu mai poate candida pentru un nou mandatPotrivit unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă