15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCorlăţean a transmis un mesaj de condoleanţe ambasadorului Istrate

Corlăţean a transmis un mesaj de condoleanţe ambasadorului Istrate

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a transmis un mesaj de condoleanţe ambasadorului României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, al cărui fiu a decedat, duminică, în urma unui accident rutier, scrie Mediafax.

Ministrul Corlăţean a transmis, în numele său şi al Ministerului Afacerilor Externe, un mesaj de condoleanţe ambasadorului Cristian Istrate, pentru pierderea suferită ca urmare a decesului fiului acestuia, într-un tragic accident rutier care a avut loc duminică pe teritoriul României, se arată într-un comunicat al MAE.

“Am primit cu profundă tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a fiului colegului nostru, ambasadorul Cristian Istrate, ca urmare a unui teribil accident de circulaţie. Doresc să îi transmit sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune, precum şi a tuturor colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Îi suntem alături în aceste momente atât de dificile pentru familia sa şi dorim însănătoşire grabnică membrilor familiei afectaţi de accident. Sperăm să treacă cât mai repede peste această grea încercare”, a transmis ministrul Titus Corlăţean.

Citeşte şi Accident pe DN1, în Sibiu. Fiul ambasadorului Cristian Istrate, a MURIT

Fiul cel mare al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost rănit grav într-un accident produs, duminică, pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina condusă de tatăl său a fost lovită de alt autoturism. El a murit la Spitalul Judeţean Sibiu.

Şeful Unităţii Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Sibiu, medicul Constantin Roşca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pacientul de 23 de ani adus în stare gravă la spital în urma accidentului produs pe DN 1 – fiul cel mare al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, – a decedat.

Constantin Roşca a precizat că diplomatul român a suferit, la rândul său, o ruptură de splină, motiv pentru care medicii au decis ca şi acesta să fie supus unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, Cristian Istrate are mai multe coste rupte.

Şeful UPU a mai declarat că soţia diplomatului are un traumatism toracic minor, fără fractură, aceasta aflându-se sub supraveghere.

Reprezetanţii Spitalului de Pediatrie Sibiu, unde a fost internat fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, au precizat că pacientul este în investigaţii, fiind suspus unui examen cu computerul tomograf, pentru stabilirea diagnosticului.

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi cei doi copii, a fost lovită de alt autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, accidentul a avut loc pe DN 1, în zona localităţii sibiene Avrig.

“O femeie care conducea o maşină înmatriculată în Bistriţa a intrat în depăşirea neregulamentară a unui TIR, moment în care din faţă venea un autoturism care circula regulamentar. Cele două maşini s-au ciocnit, cinci persoane fiind rănite”, declara Luciana Balteş.

Surse din cadrul anchetei declarau corespondentului MEDIAFAX că în accident a fost implicat şeful Misiunii permanente a României pe lângă oraganizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate.

Ambasadorul, soţia lui şi cei doi copii se aflau într-o maşină înmatriculată în Austria, acesta fiind autoturismul lovit de maşina condusă de femeia care a intrat în depăşire.

Cristian Istrate, soţia şi fiul său de 23 de ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraş.

La Spitalul Judeţean Sibiu a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul.

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu afirmau că tânărul de 23 de ani a suferit multiple leziuni, traumatisme şi contuzii, starea sa fiind foarte gravă.

Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca şef al Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţie.

Istrate a fost ambasador al României în Norvegia în perioada 2006-2011.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă