15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord respinge rezoluţia ONU privind drepturile omului

Coreea de Nord respinge rezoluţia ONU privind drepturile omului

Coreea de Nord a respins vineri cu vehemenţă ancheta ONU privind respectarea drepturilor omului în ţară şi a anunţat că îşi va intensifica lupta “totală” împotriva Statelor Unite, relatează AFP, citat de Mediafax.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat joi o rezoluţie privind crearea unei Comisii de anchetă, cu un mandat de un an, pentru a monitoriza “încălcările grave, sistematice şi generalizate ale drepturilor omului” în Coreea de Nord.

Rezoluţia condamnă o serie lungă de încălcări, “în special folosirea torturii şi lagărelor de muncă împotriva deţinuţilor politici şi cetăţenilor repatriaţi”, şi a făcut presiuni la adresa Phenianului să-i elibereze pe toţi deţinuţii politici.

Rezoluţia este “o şicană politică care nu merită nici măcar o remarcă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe, citat într-un comunicat.

“Vom respinge, ca întotdeauna, (…) recenta «rezoluţie privind drepturile omului»; produsul unei confruntări şi unei conspiraţii politice”, afirmă el.

Purtătorul de cuvânt a mai acuzat Washingtonul de “lansarea unei campanii privind drepturile omului împotriva Coreei de Nord”.

“Acţiunile din ce în ce mai ostile ale Statelor Unite pentru a elimina ideologia şi sistemul ales de către poporul coreean nu vor face decât să intensifice lupta sa totală împotriva Statelor Unite”, a adăugat el.

Rezoluţia răspunde unui îndemn lansat, în ianuarie, de către Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, care a solicitat o anchetă cu privire la încălcările drepturilor omului în Coreea de Nord.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă