22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialCOREEA DE NORD: Posibila deturnare a unei nave chineze de către nord-coreeni,...

COREEA DE NORD: Posibila deturnare a unei nave chineze de către nord-coreeni, anchetată

Autorităţile din China au deschis duminică o anchetă asupra unei posibile deturnări a unei nave de pescuit chineze, cu 16 marinari, de către nord-coreeni, au anunţat autorităţile şi presa locală, conform Mediafax.

Potrivit presei şi proprietarului navei, Yu Xuejun, nord-coreeni înarmaţi şi neidentificaţi ar fi preluat controlul asupra ambarcaţiunii pe 6 mai, când aceasta se afla la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri de coasta nord-coreeană, obligând-o să meargă în Coreea de Nord.

“Echipajul a fost răpit de o navă de patrulare nord-coreeană, sub ameninţarea armelor”, a declarat pentru AFP Yu Xuejun. Răpitorii l-au contactat şi cer suma de 600.000 de yuani (aproximativ 76.000 de euro) ca răscumpărare.

“Anchetăm” cu privire la declaraţiile proprietarului ambarcaţiunii, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul serviciilor de securitate a frontierei din oraşul portuar Dalan (nord-est).

Ambasada chineză în Coreea de Nord l-a informat pe Yu Xuejun că “lucrează la caz”, potrivit cotidianului Southern Metropolis Daily.

Yu Xuejun a declarat pentru AFP că nu este sigur de identitatea răpitorilor, dar că îi suspectează că s-au asociat armatei nord-coreene.

El a publicat detalii despre caz pe un site, frustrat de lipsa de reacţie, în opinia sa, a autorităţilor chineze.

În urmă cu un an, 29 de pescari chinezi au fost predaţi Chinei după ce au fost răpiţi de nord-coreeni, a căror identitate nu a fost aflată vreodată şi care reclamau o răscumpărare în valoare de 1,2 milioane yuani.

Răscumpărarea nu a fost plătită, potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă.

Presa chineză scria în urmă cu un an că Paza de Coastă nord-coreeană a capturat în mai multe rânduri nave de pescuit chineze şi le-a “furat” carburantul şi bunuri de la bord.

China este singurul aliat important al Coreei de Nord şi salvatorul său economic. Însă, în cursul crizei care a afectat peninsula coreeană în ultima perioadă, Phenianul a părut să rămână surd la îndemnurile la calm din partea Beijingului.

Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă