Americanul David Shenk, autorul cărţii „Geniul din noi toţi”, spune că oricine îşi poate depăşi prin voinţă şi exerciţiu limitele percepute.
V-aţi aflat vreodată în situaţia de a fi pus să fredonaţi un refren numai pentru a trebui să refuzaţi timid spunând că nu aveţi „voce” sau „ureche muzicală”? Aţi fost vreodată în situaţia de a vi se propune un job bine plătit pe care a trebuit să-l refuzaţi pentru că necesita aptitudini matematice pe care nu credeţi că le aveţi?
Ei bine, dacă citiţi cartea americanului David Shenk, veţi constata că aţi greşit. Autorul american afirmă că nu talentul înnăscut este cel care conferă aptitudini, ci mai degrabă mediul în care vă formaţi, pentru că bagajul genetic cu care v-aţi născut nu este bătut în cuie, ci reacţionează constant la influenţele exterioare.
Nu este vorba de mutaţii ge-ne-ti—ce întâmplătoare sau generate tehnologic de om. Este vorba de fenomene constatate empiric de care se ocupă epigenetica – una din ramurile cele mai noi ale biologiei, care studiază modul de expresie a genelor unui organism sub influenţa fac-torilor externi şi ereditatea acestor manifestări dobândite ale genelor.
Conform principiilor acestui domeniu de studiu, genele care alcătuiesc genomul unui organism pot fi activate la diferite niveluri sau, dimpotrivă, inactivate, în funcţie de experienţele individului, iar aceste trăsături dobândite pot fi transmise mai departe progeniturilor.
Într-un limbaj mai simplu, acest lucru înseamnă pe scurt că nimeni nu este predestinat unei anumite activităţi sau unui anumit talent şi că mai degrabă astfel de calităţi pot fi dobândite prin exerciţiu.
Limba chineză dezvoltă „urechea muzicală”
„Există o neînţelegere profundă despre ce înseamnă marile noastre realizări. Genele noastre nu ne limitează la mediocritate sau la ceva mai rău decât ea”, afirmă Shenk, în cartea sa „Geniul din noi toţi”.
Unul din argumentele cele mai solide ale scriitorului american este legat chiar de celebrul talent muzical – harul considerat a fi cel mai dependent de voinţa zeilor sau de alcătuirea evoluţionistă a genomului uman.
Shenk atrage atenţia că în ţările precum China, în care limbile vorbite sunt mai melodice şi diferitele tonalităţi de pronunţie pot schimba radical sensul unui cuvânt, proporţia oamenilor cu „talent muzical” este mult mai mare decât în rândul populaţiilor care vorbesc limbi mai puţin dependente de fonetică.
Explicaţia acestui fenomen nu este de natură etnică, ci ţine de formare, afirmă Shenk. Chinezii, explică el, sunt mai talentaţi din punct de vedere muzical, doar pentru că, de mici, trebuie să-şi folosească ceea ce impropriu numim „urechea muzicală” pentru a învăţa să vorbească. Aşadar talentul este ceva mai degrabă cultivat decât oferit de întâmplare sau divinitate.
Exemplul atleţilor kenyeni
Etnicitatea nu poate fi un argument, susţine Shenk, dând exemplul atleţilor kenyeni care domină competiţiile de alergare pe distanţe lungi. Succesul lor nu se datorează vreunei mutaţii ge-netice specifice populaţiei dintr-un anumit areal (po-pulaţia Kenyei este formată din peste zece etnii diferite), ci unei culturi a alergatului pe distanţe mari de la vârste fragede, cultură determinată socio-economic. O glumă din lumea sportului de performanţă vine să explice teza lui Shenk: „Cum va putea lumea să învingă superioritatea kenyenilor la probele de fond? Răspuns: trebuie să le cumpere autobuze şcolare”.
Dincolo de umor, Shenk spune că nu numai ceea ce generic numim talente pot fi dezgropate prin exerciţiu şi experienţe exterioare, ci şi trăsături precum tenacitatea sau eficienţa. Cu puţin exerciţiu şi o atitudine optimistă acestea pot fi îm-bunătăţite pentru o performanţă mai bună în viaţa de zi cu zi.
Sfaturi pentru părinţi
În volumul recenzat de cotidianul britanic „The Times”, Shenk oferă trei recomandări pentru educaţia copilului. Dacă acestea nu-l pot transforma într-un geniu, îi pot totuşi îmbunătăţi considerabil performanţele în orice domeniu.
Încrederea. Părinţii trebuie să creadă că orice copil are un potenţial enorm şi depinde de ei să-l scoată la suprafaţă.
Autocontrolul. Cu cât părintele va fi un model mai bun de stăpânire de sine, cu atât va avea şi copilul un autocontrol mai bun.
Exerciţiul. Este necesar ca părinţii să nu reacţioneze imediat la nemulţumirile copilului. Micuţul va înţelege că efortul susţinut şi o frustrare ţinută în frâu pot asigura motivarea şi aduc în final satisfacţii mai mari.
