13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCopil de 11 ani în comă alcoolică la spital, după ce a...

Copil de 11 ani în comă alcoolică la spital, după ce a băut o jumătate de sticlă cu lichior

Un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea vasluiană Chirceşti, a ajuns, miercuri, în comă alcoolică, la spital, după ce a băut o jumătate de sticlă de lichior, fiind găsit de către colegii lui de şcoală în stare de inconştienţă în şanţul de pe marginea unui drum din sat.

Orfan de ambii părinţi şi aflat în perioada de acomodare la un asistent maternal, băiatul şi-a cumpărat sticla cu lichior de la un magazin din sat, ulterior consumând jumătate din cantitatea aflată în recipient, scrie Mediafax.

În foarte scurt timp, copilului i s-a făcut rău şi a căzut în şanţul de pe marginea unui drum din sat. Băiatul a fost găsit de către colegii de şcoală, care au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe.

Preluat de echipajul medical în stare de inconştienţă, copilul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Vaslui în vederea acordării de îngrijiri medicale.

“Copilul a fost găsit căzut pe stradă, în stare de inconştienţă şi prezentând halenă alcoolică. Preluat de Camera de Gardă a spitalului, băiatul a fost diagnosticat de către medici cu intoxicaţie etilică. Nu ştim exact ce cantitate de alcool a ingerat, dar cu siguranţă una destul de mare pentru vârsta lui din moment ce a ajuns la spital în comă alcoolică. Din ce am reuşit să aflăm, băieţelul este orfan şi tocmai urmau să fie întocmite formele legale pentru a fi dat în plasament unui asistent maternal profesionist”, a declarat, miercuri, directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru.

La sesizarea Serviciului de Ambulanţă, atât Poliţia, cât şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au deschis câte o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă