29 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialControlorii de trafic aerian au suspendat protestul. Tribunalul București a respins contestația...

Controlorii de trafic aerian au suspendat protestul. Tribunalul București a respins contestația ROMATSA: Greva sindicaliștilor este legală. Ce drepturi au pasagerii afectați

Controlorii de trafic aerian au intrat în grevă, începând cu ora 09.00, după ce negocierile de luni dintre reprezentanții și sindicaliștii ROMATSA și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au eșuat. În jurul orei 12.00, ei au suspendat protestul, dar au precizat că poate fi reluat în orice moment.


UPDATE 15.20: Tribunalul București a decis, marți, că greva sindicaliștilor de la ROMATSA este legală, respingând contestația depusă de companie. 

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Decizia a fost întâmpinată cu aplauze de cei aproximativ 30 de sindicaliști prezenți în sală.


13.40: Pasagerii afectaţi de greva controlorilor de trafic aerian au dreptul să primească mese şi răcoritoare în timpul de aşteptare, a precizat reprezentanta Centrului European al Consumatorilor din România, Laura Pascu, pentru Mediafax.

 Centrul European al Consumatorilor – ECC România informează că pasagerii companiilor de transport aerian care au avut zborurile întârziate sau anulate ca urmare a grevei controlorilor de trafic au următoarele drepturi:să fie informaţi asupra drepturilor pe care le au; să primească mese şi răcoritoare proporţionale cu timpul de aşteptare şi două apeluri telefonice gratuite.

„În cazul în care nu au primit mese şi răcoritoare, pasagerii sunt sfătuiţi să păstreze bonurile, chitanţele pentru sumele cheltuite în acest sens pentru a putea cere banii înapoi de la companiile aeriene. În privinţa compensaţiilor prevăzute pentru anulări şi întârzieri prelungite (ajungerea la destinaţie cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore), situaţia acestora trebuie analizată de la caz la caz împreună cu măsurile luate de compania aeriană pentru a limita prejudiciul cauzat pasagerilor. Greva poate fi considerată o împrejurare excepţională care exonerează companiile de transport aerian de la plata acestor compensaţii. Acest lucru este realizat, de obicei, de instanţele de judecată”, a precizat Pascu.

13.03:  Gabriel Tudorache, preşedintele sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian – ATSR, a anunțat că greva poate fi reluată oricând.

„Având în vedere impactul negativ creat pasagerilor în urma acţiunilor de protest, părţile – ROMATSA şi ATSR – au convenit următoarele: conflictul se suspendă temporar începând cu ora 12.10, cu continuarea negocierilor; dacă negocierile vor eşua, greva va putea fi reluată fără a se mai parcurge etapele intermediare aferente conflictului de muncă”, a declarat Gabriel Tudorache.

12.50: Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12.0, a declarat, marți, Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR). „Am declarat greva suspendată de la ora 12:10. Acum se merge la Tribunalul București. Procesul începe la 13:30", a spus Diaconu.

12.19:  Cluj: Şase curse aeriene au întârzieri între o oră şi două ore jumătate, din cauza grevei, potrivit Mediafax.

Directorul operaţional al Aeroportului Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, Iuliu Pop, a declarat că există posibilitatea ca mai multe curse să fie afectate pe parcursul zilei şi să înregistreze întârzieri. Până la această oră, şase curse externe sunt afectate de greva Romatsa, avioanele prezentând întârzieri între o oră şi două ore jumătate. Astfel, la sosiri sunt întârziate cursele de la Luton, Tel Aviv şi Zaragoza, iar la plecări cele care trebuiau să decoleze spre Doncaster, Nurnberg şi Basel.

„Există posibilitatea ca numărul zborurilor afectate să crească pe parcursul zilei şi să înregistreze întârzieri”, a spus Pop.

11.43: Ministrul Transporturilor, Alexandru Cuc, ministrul Transportului, a declarat la Realitatea TV că greva va fi suspendată, după ora 13.00.

„În urmă cu 30 de minute am avut o discuție cu domnul Turdorache (sindicalist ROMATSA – n. red.) și în acest moment se lucrează la o convenție și greva va fi suspendată. Se va reveni la normal după ora 13:00”, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV, Alexandru Cuc, ministrul Transportului.

 11.30. Puteți vedea harta zborurilor în timp real aici: https://www.flightradar24.com/44.57,26.1/8

11.21:  Șapte curse aeriene înregistrează întârzieri mai mari de 30 de minute, iar alte 30 de curse au întârzieri până în 30 de minute, de la debutul grevei generale a controlorilor de trafic aerian, a declarat, marți, directorul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache.

Potrivit acestuia, au fost anulate doar șase zboruri ale unei companii low-cost, restul urmând să fie operate la timp sau cu întârzieri, în condițiile în care, într-o zi obișnuită din această perioadă a anului — care este o perioadă medie — pe Aeroportul Henri Coandă se înregistrează aproximativ 150 de aterizări și 150 de decolări.

 10.40: Pentru informatii despre situatia zborurilor, puteti consulta site-ul: www.bucharestairports.ro, informează reprezentanții Aeroportului Otopeni.

10.14: Cinci zboruri ale companiei Ryan Air, spre și dinspre Roma și Berlin, și unul dinspre Timișoara, au fost anulate, însă nu există precizări dacă aceste anulări au vreo legătură cu acțiunea controlorilor de trafic aerian. Blue Air notează pe pagina proprie de Facebook că deocamdată sunt afectate trei zboruri: Roma — București, Hamburg — București și Florența — București.

„Din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din România, care intră în vigoare astăzi, începând cu ora 9:00 (ora României), pentru moment sunt afectate trei zboruri: Roma — București, Hamburg — București și Florența — București, ce au restricții de decolare de peste trei ore. Nu putem previziona dacă aceste restricții se vor păstra sau reduce, prin urmare rugăm pasagerii Blue Air să se prezinte la aeroport la ora prevăzută pentru decolare", se spune în mesajul companiei.

10.06: „Nu avem informații din partea ROMATSA cu privire la durata acestei greve. Teoretic, este pe durată nelimitată. Sperăm să nu fie o situație critică, după două ore, va fi mai dificil. În două ore, toate cursele programate au aterizat și decolat, unele dintre ele cu întârziere”, potrivit  reprezentantului biroului de comunicare al Aeroportului Otopeni.

Întrebat despre destinațiile cu dificultăți: „Sunt afectate toate cursele care urmau să decoleze sau aterizeze după ora 09.00”, a mai spus reprezentantul biroului de comunicare al Aeroportului Otopeni.

El a continuat precizând că se încearcă „minimizarea disconfortului pasagerilor care trec prin Aeroportul Henri Coandă. Recomandarea noastră rămâne să țină legătura cu compania și să vină în aeroport la timp, dacă nu au fost anunțați de compania aeriană. Abia după ce se termină greva vom putea atenua întârzieri. Este mai bine să ajungi mai târziu decât să vii în altă zi”, a mai precizat Valentin Iordache.

„În fiecare zi obișnuită vorbim de aproximativ 150 de aterizări și 150 de decolări”, a spus Valentin Iordache, director de comunicare, subliniind că ar putea fi afectate inclusiv zborurile dinspre seară.
 

09.40. Pe Aeroportul Otopeni au fost mobilizate echipaje care să ofere asistență pasagerilor.

Încercăm să minimizăm disconfortul pasagerilor din Aeroportul Otopeni! Ne găsiți în ambele terminale, Sosiri și Plecări! Echipa Airport Helpers ofera asistență pasagerilor. Aeroportul a suplimentat numărul angajaților implicați în activități operaționale.Formalitățile de check-in, controlul de securitate și verificarea documentelor la îmbarcare se desfasoara la orele programate”, se precizează pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional Henri Coandă.

 

09.30: Judecătorii de la Tribunalul București au amânat marți, pentru câteva ore, procesul în care Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian – ROMATSA contestă în instanță legalitatea grevei controlorilor de trafic aerian. Procesul era programat la ora 8.30, însă avocatul sindicaliștilor a solicitat o amânare de câteva ore, pentru a studia o cerere de intervenție a Ministerului Transporturilor, ca parte în acest litigiu, informează Agerpres.

Magistrații au fost de acord și au amânat dezbaterile pentru ora 13,30. În fața tribunalului sunt prezenți aproximativ 30 de sindicaliști, îmbrăcați în tricouri cu sloganul: „Ne-ați vândut pământul, urmează cerul?".

09.20: Situaţia zborurilor la ora 9.00 pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, potrivit Mediafax.

Ryanair, Timişoara, 8.20, anulat,

Tarom, Frankfurt, 8.20, intarziat,

Kl, Amsterdam, 09.00, întârziat.

Ryanair, Roma, 10, anulat. Ryanair

Berlin, 11.00, anulat


 


Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) a anunţat că marţi controlorii de trafic aerian vor intra în grevă pe termen nelimitat. Liderii ATSR au precizat că „greva ar putea să dureze o oră-două, poate trei, sau să continue pe termen nelimitat dacă nu se va ajunge la nicio concluzie”.

„Suntem deschişi dialogului pentru evitarea grevei şi salvarea ROMATSA de la faliment. Suspendarea grevei depinde exclusiv de acţiunile ministrului Transporturilor”, se arată într-un comunicat al ATSR distribuit după negocieri pe o reţea de socializare.

Greva controlorilor de trafic aerian presupune suspendarea mai multor zboruri (aterizări/decolări) de avioane în perioada protestului.

Astfel, conducerea ROMATSA a solicitat Tribunalului Bucureşti să decidă dacă greva controlorilor de trafic aerian este legală. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei joi, termenul fiind stabilit marţi, la ora 8.30, informează Mediafax.

EUROCONTROL decide care vor fi zborurile afectate.

Angajaţii Romatsa sunt nemulțumiți de  neîncheierea contractului colectiv de muncă. Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Pe perioada grevei, angajaţii vor asigura 30% din trafic, însă nu este posibil să fie anunţate în prezent exact cursele care vor fi anulate sau întârziate, deoarece decizia va fi luată de către Eurocontrol, au precizat luni sindicaliştii, la ieşirea de la negocieri.

„Pentru toți pasagerii care au bilete în momentul de față putem să spunem că există o singură diferență față de greva de avertisment în conformitate cu legislația națională și internațională. Nu stabilesc nici cei din sindicat, nici cei din ROMATSA, nici domnul ministru sau președintele României care vor fi zborurile afectate. Decizia se ia de la EUROCONTROL, de la Network manager și în mod cert astăzi să spună cineva care aeronavă va decola, dacă va decola este imposibil de precizat. Legea prevede că vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate, plus excepțiile pe care ne obligă legea să le asigurăm. Decizia vizavi de acest aspect o iau cei de la Network Manager. În esență, pentru pasageri, cred că toate companiile ar trebui să știe exact dacă decolează din timp. Acesta este motivul pentru care, pe legislație internațională, suntem obligați să anunțăm cu minimum 48 de ore înainte tocmai pentru ca toate companiile să știe în timp util și să-și poată anunța pasagerii despre ce este vorba", a spus sindicalistul  Gabriel Tudorache.

Pe de altă parte, chiar dacă este posibil ca greva generală de marți să fie suspendată într-o oră sau două, conflictul colectiv de muncă nu se va închide, întrucât sunt alte 50 de revendicări ale salariaților ROMATSA care trebuie discutate.

Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat luni că va trimite Corpul de control la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian — ROMATSA pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate în presă în ultima perioadă. Potrivit ministrului de resort, ROMATSA nu este în pericol să intre în faliment și nici nu sunt probleme pe partea de siguranță aeronautică.

 

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă