Succesiunea rapida a evenimentelor la varful scenei politice romanesti are ca prim rezultat, pe langa confuzia perceptiei, si precipitarea deciziilor gresite. Tot ce se face in graba si la manie, sub zodia incheierii de conturi, iese prost, pana la urma, pentru toata lumea. Sunt cateva erori care inca n-au fost comise.
Exista gesturi sau decizii a caror aplicare ar trebui oprita sau amanata, s-au spus deja prea multe vorbe fara masura, ale caror efecte vor produce radiatii si dupa revenirea la calm.
Avem acum in politica romaneasca un razboi neimpacat intre persoane. El s-a extins la partide, institutii, grupuri de interese, dar si in interiorul lor. Impunerea unei duble comenzi in interiorul serviciilor secrete, in armata sau in politica externa prin apeluri conflictuale de subordonare fata de un presedinte temporar suspendat si un prim-ministru/guvern/parlament, deocamdata pe val, este una din probleme. SRI si SIE sunt intoarse pe dos, in conditiile in care principalul lor beneficiar si coordonator, seful statului, are domiciliu (constitutional) fortat. Schimbarea sefilor in aceste institutii si chiar sanctionarea unor practici vinovate ar putea depasi masura, din dorinta de razbunare. Comanda dubla si actiunile contradictorii sunt evidente si la conducerea politica a singurei institutii de putere in care ezitarile comandantilor si ordinul gresit duc la infrangere garantata: in armata. Aici, dupa de a aparut dl Melescanu, premierul Tariceanu a gasit, in sfarsit, cel mai bun canal de transmisie a tezelor sale privind retragerea din Irak. Nu discutam valoarea reala a acestei pozitii in raport cu cea a presedintelui Basescu. Dar alaturarea unor strategii divergente in cea mai sensibila, greu platita si importanta zona de politica externa devine foarte riscanta. Romania anului 1999 a refuzat survolul avioanelor rusesti spre teatrul de razboi din Iugoslavia. Decizia guvernantilor romani de participare la efortul militar international in Afganistan si Irak, precum si aceea de deschidere a unor baze americane (2002, 2003) aveau o continuitate, inceputa inca din timpul Parteneriatului pentru Pace (1994), confirmata prin includerea Romaniei in NATO, prin consolidarea, in ultimii 10 ani, a unui parteneriat strategic cu SUA. Aceasta a fost dorinta majoritatii romanilor, exprimata de toti guvernantii, indiferent de culoarea politica, de la Pacea de la Dayton (1995) pana acum cateva zile.
Dnii Tariceanu si Melescanu, in numele unei adaptari fanteziste si simplificate a pozitiilor europene in materie, se pregatesc de un CSAT, condus de Nicolae Vacaroiu (premierul pe vremea caruia, in 1993, seful statului major cerea baze rusesti in Romania la egalitate cu eventuale baze americane), care ar putea schimba sensul angajamentelor geopolitice ale tarii.
Pierderea de credibilitate, prin aceasta schimbare de macaz, ar putea avea consecinte ireparabile in relatiile Romaniei cu SUA si Marea Britanie, in primul rand. Romania, speciala, particularista, centrifugala si nepredictibila, in timp de pace si razboi, in capitalism, comunism si iar in capitalism, se pregateste sa va invite la cea mai spectaculoasa campanie de antipromovare din istoria sa recenta!
Sa fie acesta motivul pentru care Bush jr ocoleste Romania in viitorul sau turneu european din iunie, care include Polonia, Cehia, Bulgaria si Albania, chiar in momentul cand primii militari americani ar trebui sa aterizeze la Constanta? Aceasta sa fie explicatia pentru care Condoleezza Rice nu mai vrea sa-l vada la Oslo, la reuniunea NATO, pe ministrul de Externe Cioroianu, tocmai desprins din imbratisarea lui Serghei Lavrov la Belgrad? Asa sa intelegem amanarea comunicarii deciziei
ca viitorul summit
NATO sa se desfasoare totusi la Bucuresti in 2008? Sau poate insusi presedintele rus Vladimir Putin si-a amintit sa critice, in aceste zile, deschiderea bazelor americane din Romania, nu doar pentru ca vorbea cu seful Pentagonului la Moscova, ci mai ales pentru ca stia ca la Bucuresti comanda a devenit nesigura in interior si rezervata fata de SUA? Sunt prea multe coincidentele, in mai putin de o saptamana, ca sa le discreditam rapid, drept variante scremute ale teoriei conspiratiei.
Intentia noastra n-a fost decat sa remarcam cateva din pericolele crearii unei stari de lucruri in politica interna si externa a Romaniei, care ar putea trece, pe negandite, dincolo de punctul posibilei intoarceri. Prejudiciile ar fi prea mari, raspunderea politica prea apasatoare, viitorul tarii prea neclar pentru ca evolutia sa fie scapata de sub control, dincolo de limitele reparabilului.
