19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCazul bebelușilor din Arges: Probe recoltate din portocalele unui lanţ de magazine....

Cazul bebelușilor din Arges: Probe recoltate din portocalele unui lanţ de magazine. Când vor fi anunțate rezultatele

UPDATE 15.00: Preşedintele ANSVSA, Andrei Butaru, a declarat, sâmbătă, că probele recoltate din portocale vor fi trimise la laboratorul din Capitală, urmând ca cel târziu marţi să fie prezentate rezultatele analizelor, informează Agerpres.

“Colegii noştri din Argeş la ora aceasta recoltează probe de portocale, vor fi ambalate, sigilate şi trimise în cel mai scurt timp (…) la Laboratorul Naţional de Referinţă de la Bucureşti. Noi am stabilit să avem astăzi echipe de lucru la laboratorul de la Bucureşti maxim luni după amiază sau cel mai târziu marţi dimineaţă vom avea rezultatele analizelor”, a spus preşedintele ANSVSA.

El a adăugat că ANSVSA s-a autosesizat în urma incriminării acestor fructe. 

“Noi ne-am autosesizat în urma incriminării acestor fructe şi am stabilit să recoltăm deocamdată aceste fructe, dacă vor apărea pe parcursul anchetei putem să analizăm şi alte alimente incriminate. Deocamdată au fost incriminate doar portocale”, a explicat Butaru. 

Preşedintele ANSVSA a explicat că ancheta este coordonată de Ministerul Sănătăţii şi de Direcţia de Sănătate Publică Argeş. 

“Am dispus controlul abia ieri (sâmbătă-n.r.) când au fost incriminate portocalele, pentru că până ieri nu s-a pus în discuţie această temă”, a menţionat Butaru. 

—————–

Loturile de portocale dintr-un lanţ de supermarketuri din Argeş sunt controlate de autorităţile sanitare, după ce atât părinţii, cât şi medicii şi-au exprimat suspiciunea cum că fructele ar putea fi motivul îmbolnăvirii bebeluşilor, care au fost contaminaţi cu o bacterie periculoasă, informează Digi24.

Potrivit unul părinte al cărui bebeluş este internat la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti, copilul ar fi mâncat portocale, înainte de a se îmbolnăvi. Totodată, şi alţi părinţi au cumpărat fructele din acelaşi lanţ de magazine.

„Fructele au rămas singura cauză. Alta nu știu”, a declarat părintele.

Citeşte şi: Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în cazul copiilor din Argeş

Întrebat dacă toate fructele au fost cumpărate de la același supermarket, bărbatul a precizat că își face majoritatea cumpărăturilor de la respectivul lanț de supermarketuri și la fel și ceilalți părinți cu care a vorbit.

Potrivit președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Andrei Butaru, instituția pe care o conduce s-a autosesizat, în urma declarațiilor făcute de medici de la spitalul Marie Curie, care au incriminat fructele ca posibilă sursă de contaminare, informează sursa citată.

Probele prelevate vor fi trimise la laboratorul național de referință din Bucureşti. Iar luni după-amiaza sau marţi dimineaţa ar putea să afle rezultatele.

Citeşte şi: Nici unul din copiii infectați din Argeș nu a făcut complicații în ultimele ore

Pentru moment, inspectorii fac controale doar la magazinele din lanţul de supermarketuri vizat, însă ei şi-ar putea extinde ancheta, în funcţie de rezultatele testelor. Dacă vor fi găsite nereguli, lanţul de supermarketuri riscă amenzi sau chiar închiderea.

Dintre cei 11 copii internați la Marie Curie, toți cu insuficiență renală, șase sunt la Nefrologie și au răspuns bine la tratament. Alți cinci bebeluși sunt internați la terapie intensivă, trei dintre ei fiind într-o stare mai gravă. Unul a fost intubat.

 

 

 

Cele mai citite

O femeie de 34 de ani i-a furat banii bătrânei pe care o îngrijea de pe cardul acesteia

O femeie în vârstă de 34 ani din Oradea, care fusese angajată ca menajeră în locuinţa unei pensionare din municipiu, a ajuns în anchetă...

Concurentul chinez al Tesla a lansat un model nou mai ieftin decât cel american

Compania chineză de maşini electrice Nio a dezvăluit prima sa maşină la preţ redus, Onvo. Maşina are ca rival modelul Y de la Tesla....

PAOK Salonic poate fi din nou campioană! Trupa lui Răzvan Lucescu e la un meci de titlu

PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu, a învins-o cu scorul de 4-1 pe Panathinaikos Atena și a trecut pe prima poziție în campionatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă