28.7 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialANALIZĂ: Contracte de drumuri valorând sute de milioane de euro sunt rupte...

ANALIZĂ: Contracte de drumuri valorând sute de milioane de euro sunt rupte sau blocate

Contracte valorând sute de mi­lioane de euro au fost reziliate cu începere de la 1 ianuarie 2014 sau, în situaţia în care acestea au fost deja semnate,  lucrările afe­rente nu au fost începute, arată o analiză  realizată de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR), la solicitarea RL.

Care sunt contractele reziliate

La capitolul „autostrăzi“ se distinge ruperea contractelor de consultanţă pentru sectoarele de autostradă Sibiu-Orăştie şi Arad-Nădlac, semnate cu firma de consultanţă Consitrans.  Compania acuză firma Consitrans de îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor sau chiar de neîndeplinirea acestora şi a dat dispoziţie ca activităţile de supervizare pe aceste loturi să fie făcute de către inginerii direcţiilor regionale subordonate CNADNR. La rându-i, Consitrans a acţionat în judecată CNADNR. Cert este că delegarea consultanţei către inginerii CNADNR a dat naştere la probleme. La  doar câteva luni de la inaugurarea electorală a autostrăzii din zilele turului 2 al alegerilor prezidenţiale din no­iembrie 2014, autostrada prezintă fisuri ample, iar constructorul italian Salini Impregilo nu a început reparaţiile, obligând CNADNR să facă lucrările pe bani publici. La şapte ani de la începerea lucrărilor în 2008, autostrada Bucureşti-Ploieşti nu are o legătură funcţională cu infrastructura rutieră a Capitalei, lipsind cei 3 kilometri de ieşire din aceasta. Cu toate acestea, în fe­bruarie 2015, CNADNR a rupt contractul, semnat cu firma italiană Pizzarotti, invocând „imposibilitatea finalizării lucrărilor (…) din cauza unor modificări considerate substanțiale conform legislației în vigoare“.

Drumul de la Bâlea Lac şi el reziliat

Pe lângă autostrăzile menţio­nate CNADNR a rupt contracte pentru modernizarea unor sectoare importante de drumuri na­ţionale. Este vorba de DN 76, Beiuş-Oradea, km 133-km 184, unde lucrările au fost oprite la cererea beneficiarului pe data de 11 mai. O soartă similară a avut şi contractul pentru consolidarea DN 7C, anume sectorul Bâlea Lac-Bâlea Cascadă al Transfăgărăşanului. Lucrările au fost oprite tot la soli­ci­tarea constructorului. Au existat însă situaţii în care contractul a fost reziliat la cererea CNADNR din cauza „mobilizării proaste a constructorului“. Este cazul DN18 Moisei-Iacobeni, km 131-km 220, contractul reziliat în mai 2014.

Deşi este scena a numeroase accidente rutiere grave, doar în ultimele săptămâni având loc două, CNADNR a reziliat în vara anului trecut toate contractele semnate, aflate în vigoare, cu obiect moder­nizarea Centurii Bucureşti. Motivul este că în perioada scursă de la semnarea contractelor iniţiale, în 2008, au apărut ca necesare lucrări ample a căror realizare ar duce la depăşirea masivă a costurilor acceptate legal.  Este vorba de întregul sector sudic al Centurii, cuprins între km 23 şi km 55. O soartă similară au avut-o însă şi cele două segmente din Centura nord a Capitalei, cauza fiind lipsa de mobilizare a antreprenorului, acuză CNADNR. „Modernizarea Centurii rutiere București Nord între A1-DN7 și DN2-A2 Lot 2 DN 2 km 12+300 – A2 km 23+750 (…). Contractul a fost reziliat în luna februarie 2015, din cauza lipsei de mobilizare a antreprenorului“, susţine CNADNR.

Alte contracte rupte de către CNADNR au fost varianta de ocolire a Municipiului Suceava, terminată însă recent cu o altă firmă, și „construcția variantei de ocolire Săcuieni“. Contractul a fost reziliat în luna iunie 2015, din cauza lipsei de mobilizare a antreprenorului. Proiecte reziliate întâlnim şi pe DN1, unul dintre cele mai bătute drumuri ale ţării. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât lucrările oprite ar fi dus la fluidizarea traficului. Unul dintre proiecte este „Modernizarea infrastructurii privind siguranta circulației pe DN 1, în sate lineare și puncte negre, lotul 1, Sinaia km 119+000-125+700“. Contractul a fost rupt în mai 2015 în urma solicitării antreprenorului, afirmă CNADNR.

Autostrăzi neîncepute din lipsă de terenuri

Există însă proiecte în cazul cărora contractele au fost semnate, dar stau blocate din cauza unor dificultăţi administrative. Este cazul primului şi al celui de-al treilea lot din autostrada Câmpia Turzii-Ogra. Cauzele? Exproprie­rile dificile şi lipsa avizelor de mediu. Oricum, CNADNR promite începerea lucrărilor în această lună. „Motivele care au determinat neemiterea ordinului de  începere sunt nefinalizarea procedurii de expropriere, precum și necesitatea unui Acord de Mediu actualizat. Concret, lipsa documentelor de proprietate și identificarea greoaie a proprietarilor terenurilor supuse exproprierii (lipsă planuri parcelare, suprapuneri de proprietari pe aceleași terenuri etc.) au dus la finalizarea cu întârziere a documentațiilor necesare demarării procedurii de expropriere. În ceea ce privește reglementarea aspectelor privind protecția mediului, CNADNR SA întreprinde în prezent măsuri pentru obținerea unui Acord de Mediu Actualizat, având în vedere că de la emiterea Acordului de Mediu existent au apărut informații suplimentare în ceea ce privește protecția mediului (situri Natura 2000 etc.)“, spune CNADNR

Ce spun constructorii

Constructorii însă acuză CNADNR că se află la originea blocării multor proiecte de infrastructură. „Este vorba de un amestec de teamă de DNA, probabil şi de incompetenţă. Sunt din ce în ce mai speriaţi. Nu se mai fac încredinţări directe, nu se mai modifică soluţii. Preferă rezilierile și refacerea licitaţiilor“, acuza recent şeful firmei de drumuri care are, la rândul ei, câteva contracte de consultanţă în dispută cu CNADNR.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă