15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialConstanța: Bărbat înjunghiat mortal, după un scandal într-un bar

Constanța: Bărbat înjunghiat mortal, după un scandal într-un bar

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost înjunghiat mortal, joi noaptea, într-un bar din Constanța, de către prietenul său, după ce au o băut împreună, relatează Mediafax.

Tragedia s-a petrecut într-un bar din cartierul constănțean Tomis Nord, unde victima și agresorul, în vârstă de 54 de ani, au consumat băuturi alcoolice timp de mai multe ore, potrivit polițiștilor constănțeni.

Rănitul a reușit să iasă din bar, a mai mers câțiva metri, a strigat după ajutor și apoi apoi s-a prăbușit la pământ. El a fost auzit de câțiva trecători, care au sunat la 112, dar cadrele medicale deplasate la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliţiţtii l-au identificat imediat pe suspect, care a fost prins și dus la audieri.

Agresorul a fost reţinut pentru omor, iar vineri va fi prezentat în fața instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă