În februarie, 14 distinşi specialişti în schimbări climatice, economişti şi experţi în domeniu s-au reunit pentru a discuta modul de combatere a încălzirii globale. Şcoala de Economie din Londra şi Universitatea Oxford au publicat concluziile lor. Ele trebuie luate în considerare.
Grupul a fost reunit de Gwyn Prins, un expert apreciat în politica de securitate şi relaţii internaţionale, care conduce Programul LSE al lui Mackinder pentru studierea valurilor uriaşe. Printre participanţi s-a aflat şi omul de ştiinţă Mike Hulme, de la Universitatea din East Anglia, expertul în politica de mediu Roger Pielke Jr., de la Universitatea din Colorado, şi specialistul în economia mediului Christopher Green, de la Universitatea McGill.
Raportul grupului, „Documentul Hart-well”, conturează o nouă direcţie a politicii climatice după eşecul tentativei de anul trecut de a negocia un acord climatic global. Autorii notează faptul că, de 18 ani, abordarea dominată de „Protocolul de la Kyoto” a politicii în domeniul climei internaţionale nu a reuşit să producă reduceri vizibile ale emisiilor de gaze cu efect de seră în lumea reală. Ceea ce defineşte abordarea de la Kyoto este, desigur, accentul unic pus pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon. „Documentul Hartwell” susţine că abordarea de la Kyoto – aşa cum a arătat experienţa anterioară cu probleme relativ simple de mediu, cum ar fi ploi acide – a fost întotdeauna sortită eşecului. Grupul subliniază faptul că nu are nici un sens să comparăm schimbările climatice cu alte provocări de mediu cu care ne-am confruntat şi pe care am reuşit să le rezolvăm. Schimbarea climatică este mult mai complicată, implică sisteme deschise, complexe şi imperfect înţelese. Spre deosebire de, să zicem, ploile acide, ceaţa ori fumul, nu este „o problemă de mediu convenţional”. Este, în acelaşi timp, „o problemă de energie, o problemă de dezvoltare economică şi o problemă de utilizare a terenurilor”.
Experţii în economia de mediu din toată lumea recunosc că există doar patru mijloace de acţiune politică ce pot fi utilizate pentru a reduce emisiile de carbon şi pentru a frâna schimbările climatice: reducerea populaţiei lumii, scăderea economiei mondiale, creşterea eficienţei consumului de energie, precum şi scăderea intensităţii carbonului (ceea ce înseamnă să emitem mai puţin carbon pentru fiecare unitate de energie pe care o producem). Reducerea populaţiei la nivel mondial este o variantă neverosimilă, iar reducerea în mod deliberat a economiei globale ar conduce la dificultăţi pentru miliarde de oameni. De aceea, „Documentul Hartwell” îşi propune să dezvolte o strategie care să identifice o serie de modalităţi de a trage pârghiile de eficienţă energetică şi de intensitate a carbonului. Grupul Hartwell propune să adoptăm trei obiective de bază legate de mediu: asigurarea unei aprovizionări sigure şi accesibile de energie pentru toată lumea (ceea ce înseamnă să găsim alternative la combustibilii fosili), asigurarea că dezvoltarea economică nu face ravagii în mediul înconjurător (ceea ce înseamnă nu doar reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ci, de asemenea, reducerea poluării din interior cauzată de arderea biomasei şi reducerea stratului de ozon şi protejarea pădurilor tropicale) şi asigurarea că suntem pregătiţi să facem faţă oricăror schimbări climatice care pot apărea în viitor, provocate de om sau naturale (ceea ce înseamnă să recunoaştem, în sfârşit, importanţa adaptării la schimbările climatice).
Atingerea acestor obiective va necesita, în mod evident, eforturi susţinute. Grupul Hartwell are dreptate când arată că, pentru a avea succes, abordarea noastră privind politica în domeniul climei ar trebui să ofere avantaje evidente („revanşă rapidă şi demonstrabilă”) pentru mai mulţi oameni şi să producă rezultate măsurabile. Abordarea de la Kyoto, desigur, nu oferă nici unul dintre aceste lucruri. În locul unui singur scop, res-pectiv de a forţa oamenii să se descurce fără combustibilii care elimină dioxid de carbon, grupul Hartwell sugerează să stabilim mai multe obiective – de exemplu, reîmpădurirea, încurajarea biodiversităţii, precum şi îmbunătăţirea calităţii aerului; fiecare dintre aceste acţiuni este importantă şi toate pot reduce emisiile de carbon. După cum notează raportul, „politica de mediu all inclusive de la Kyoto trebuie împărţită în chestiuni distincte, iar fiecare problemă trebuie abordată într-un mod diferit, pentru a găsi soluţii eficiente”. În acelaşi timp, adaugă grupul, trebuie să recunoaştem că nu vom face nici un progres real în reducerea emisiilor de CO2 până când nu vom putea oferi economiilor în curs de dezvoltare alternative accesibile pentru combustibilii fosili de care acestea depind în prezent. „Pe scurt, avem nevoie să apridem… o revoluţie a tehnologiei energetice”, notează raportul.
Grupul Hartwell arată că realizarea îmbunătăţirilor în masă în multe tehnologii necesită participarea determinată a guvernelor. Grupul sugerează ca acestea să finanţeze parţial cercetările în domeniu, printr-o „taxă pe carbon, iniţial mică, pe care apoi să o crească treptat”, ceea ce ar evita subminarea creşterii economice. În cazul în care vreuna dintre aceste măsuri – sau toate – sună familiar, ar putea fi pentru că am susţinut aceste măsuri de ceva timp. Dacă experienţa mea este de referinţă, membrii grupului Hartwell ar trebui să se aştepte să fie acuzaţi ca fiind eretici pentru că au pus la îndoială ortodoxia de la Kyoto. Dar acesta este un preţ mic de plătit. Aşa cum spune zicala, „nebunie este să faci acelaşi lucru din nou şi din nou şi să te aştepţi la un rezultat diferit”. Cu privire la încălzirea globală, este timpul să devenim raţionali.
www.project-syndicate.org
