26.4 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO. Zi de doliu național în R.Moldova. Autoritățile române și moldovene transmit...

FOTO. Zi de doliu național în R.Moldova. Autoritățile române și moldovene transmit condoleanțe pentru familiile celor patru salvatori

Vineri este zi de doliu în Republica Moldova în memoria celor patru victime ale catastrofei aviatice din Cantemir. Decretul în acest sens a fost semnat aseară de președintele Nicolae Timofti. Drapelele de stat vor fi coborâte în bernă. La ora 12:00 în toată ţara va fi ţinut un moment de reculegere. 

Președintele României, șeful statului moldovean, premierii celor două țări, politicieni și șefi de ministere au transmis condoleanțe familiilor victimelor celor patru salvatori care au murit, joi, în timpul unei misiuni SMURD. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj de condoleanţe familiilor victimelor accidentului de elicopter din Republica Moldova. 

”Am aflat cu durere de tragedia petrecută în Republica Moldova, unde un elicopter SMURD s-a prăbuşit în urma unui teribil accident. Patru vieţi au fost curmate în timpul unei operaţiuni care avea menirea să salveze o altă viaţă. Transmit condoleanţe familiilor victimelor, cât şi medicilor care şi-au pierdut astăzi colegii!”, a scris şeful statului, pe pagina sa de Facebook

Vineri seara, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care ziua de 3 iunie este declarată zi de doliu, în legătură cu prăbușirea unui elicopter al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), în satul Haragîș, raionul Cantemir, soldată cu pierderi de vieți omenești, potrivit site-ului Președenției Republicii Moldova.

”Astfel, mâine, 3 iunie a.c., în toate localitățile republicii, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat.

La ora 12.00, se va cinsti memoria victimelor accidentului aviatic, prin păstrarea unui moment de reculegere.

De asemenea, se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să țină cont de specificul zilei la editarea publicațiilor și la formarea programelor în această zi”, se mai arată în mesajul de pe pagina oficială.

Prim-ministrul Pavel Filip a transmis că, în semn de compasiune și recunoștință, va depune flori și va semna în cartea de condoleanțe în memoria victimelor accidentului aviatic din apropierea localității Haragâș, raionul Cantemir, deschisă de Ambasada României în Republica Moldova. De asemenea, joi seara, premierul moldovean Pavel Filip l-a sunat pe Dacian Ciolos pentru a transmite condoleanțe. 

”Exprimăm condoleanţe. Sunt patru eroi. Au vrut să salveze vieţi, dar nu au fost salvate vieţile lor. E o filă tristă în viaţa noastră. Condoleanţe şi celor de la SMURD. În ultima perioadă sunt foarte activi şi au întreprins foarte multe acţiuni pentru a ajuta republica Moldova. Ne pare foarte rău pentru cele întâmplate”, atransmis premierul moldovean, potrivit Publika.md.

Totodată, preşedintele Parlamentului moldovean, Andraian Candu a transmis condoleanţe pentru cei patru membri ai echipajului.” Echipa SMURD e o echipă a eroilor. Au depus toate eforturile pentru a salva viaţa pacienţilor, dar ne pare rău că nu a putut fi salvată viaţa lor.Vom depune toate eforturile pentru a fi investigat cazul. Condoleanţe familiilor, rudelor celor care au căzut ieri la datorie”, a transmis Candu.

Ministerul Apărării Naţionale din România a transmis un mesaj de condoleanţe familiilor colegilor de la SMURD care şi-au pierdut viaţa joi în accidentul de elicopter din Republica Moldova.  
”Cinste şi onoare memoriei lor! Sincere condoleanţe familiilor colegilor noştri de la SMURD care astăzi şi-au pierdut viaţa pe timpul unei misiuni de salvare în Republica Moldova! ‘Pentru ca alţii să trăiască’, cei patru salvatori SMURD au plătit tributul suprem”, se arată în mesajul MApN postat pe pagina de Facebook a ministerului. 

Primarul Chișinăului, Dorin Chitoarcă, transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului aviatic. Edilul capitalei Republicii Moldova consideră accidentul ”o jetfa pe altarul Unirii”.  ”Astăzi ploaia a „înecat” un echipaj SMURD, cel mai probabil această a fost cauza”, a scris Chitoarcă pe Facebook

”Este oribil ceea ce s-a întâmplat. O tragedie care m-a lăsat fără cuvinte. Uneori zici că e blestem să nu meargă bine lucrurile între cele două maluri ale Prutului. Cei care au dorit să facă bine, să salveze încă o viață de om, după ani la rând și-au riscat viață salvând vieți omenești, nu au avut cum să se salveze pe ei înșiși.

Citește și: Elicopter SMURD părbușit în R. Moldova.Dorin Chitoarcă: Uneori zici că e blestem să nu meargă bine lucrurile între cele două maluri ale Prutului

Personal percep ceea ce s-a întâmplat că fiind o jetfa pe altarul Unirii, pe altarul reîntregirii neamului românesc sau cel puțin a integrării europene a Republicii Moldova. La fel că jertfă celor împușcați în ’40 la ocupație, a celor deportați în ’41 și ’49, a celor închiși în GULAG-ul sovietic, la fel căajertfa Doinei și a lui Ion, a celor de la 7 aprilie 2009, a lui Victor Nour, tânărul omorât la Iași s.a. 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă