11 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSpecialConcurs inedit de aruncare a brazilor, în Bucureşti

Concurs inedit de aruncare a brazilor, în Bucureşti

Bucureştenii din sectorul 6 pot participa sâmbătă, începând cu ora 16,00, în Parcul Drumul Taberei, la un inedit concurs de aruncat brazi.

Competiţia, organizată de Primăria sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană şi Centrul Cultural European, constă în exerciţii celor asemănătoare probelor de aruncarea cu suliţa, potrivit Agerpres.

Potrivit administraţiei locale, brazii care vor fi aruncaţi sunt cei strânşi până acum din sectorul 6 şi vor fi puşi la dispoziţia concurenţilor de către Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană.

Se vor acorda premii surpriză pentru cea mai lungă aruncare, pentru cea mai originală, dar şi aruncării care strânge cele mai multe aplauze din partea spectatorilor.

Ulterior, din cei peste 1.000 de brazi strânşi de către ADPDU Sector 6 va fi alcătuit cel mai mare foc de tabără care va marca trecerea sărbătorilor de iarnă.

Acest concurs este o replică a unui eveniment care se desfăşoară anual în Germania şi care a devenit o adevărată tradiţie de după sărbătorile de iarnă.

Cele mai citite

Cod roșu de inundații prelungit până duminică la ora 12, în Galați și Vaslui

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit avertizarea de Cod roşu de inundaţii pentru râuri din bazinele hidrografice Siret şi Prut Azi-noapte,...

Alertă sanitară în zonele inundate: Apa contaminată, un pericol real pentru sănătate

Ministerul Sănătății avertizează populația să consume apă din surse sigure Ministerul Sănătăţii precizează, într-un comunicat de presă că, pentru mai multă siguranţă, apa din reţea...

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...
Ultima oră
Pe aceeași temă