14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialConcert 'Zoli Toth Project', duminică, în deschiderea evenimentului 'Cinema în aer liber'

Concert ‘Zoli Toth Project’, duminică, în deschiderea evenimentului ‘Cinema în aer liber’

Cele mai bune 12 filme europene și de autor ale momentului, precum și o selecție de filme clasice americane și franțuzești vor fi proiectate, timp de cinci săptămâni, în perioada 4 august – 6 septembrie, în Parcul Titan – Insula Artelor, în cadrul celei de-a patra ediții a "Cinema în aer liber".

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 3, deschiderea oficială a cinematografului în aer liber va avea loc duminică, de la ora 20,30, în Parcul Titan, cu un concert "Zoli Toth Project".

În cadrul selecției oficiale vor putea fi urmărite filmele: "Două zile, o noapte", regia Luc și Jean-Pierre Dardenne; "Povești sălbatice", regia Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2015; "Salonul lui Jimmy'', regia Ken Loach; "Jocul codurilor", regia Morten Tyldum, nominalizat la 7 premii Oscar în 2015; "Force majeure"/"Turist", regia Ruben Ostlund — Un certain regard Jury Prize la Cannes 2014, nominalizat la European Film Awards pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor; "Stockholm", regia Rodrigo Sorogoyen, film laureat al premiului Goya pentru Cel mai bun actor; "Domnișoara Julie", filmul de debut în regie al actriței Liv Ullmann; "Teoria întregului", regia James Marsh; "O duminică frumoasă", regia Nicole Garcia; "Bătrânul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut", regia Felix Herngren, nominalizat la Audience Award la European Film Awards; "Comoara", regia Corneliu Porumboiu; "Orășelul alandala"/"Fiddlesticks", regia Veit Helmer.

Cinefilii vor putea vedea în cadrul retrospectivei american classics peliculele "Necazurile lui Gilbert Grape"/"What's eating Gilbert Grape?", regia Lasse Halstrom; "Legenda călărețului fără cap"/"Sleepy hollow", regia Tim Burton; "Forrest Gump", regia Robert Zemeckis, cu Tom Hanks; "Poștașul sună întotdeauna de două ori", regia Rob Rafelson; "Jurassic Park", regia Steven Spielberg, cu Sam Neill, Jeff Goldblum; "Fălci", regia Steven Spielberg; "Talentatul domn Ripley", regia Anthony Minghella; și "Marea hoinăreală", regia Joel & Ethan Coen.

Retrospectiva nouvelle vague va aduce la cea de-a cincea ediție a "Cinema în aer liber" filmele "Pierrot nebunul"/"Pierrot le fou", regia Jean-Luc Godard; "Disprețul"/"Le mepris", regia Jean-Luc Godard; Cele 400 de lovituri"/"Les quatre cents coups", regia Francois Truffaut; și "Jules și Jim"/"Jules et Jim", regia Francois Truffaut.

Filmele vor fi proiectate de marți până duminică, de la ora 21,30, pe un ecran gonflabil de 120 m, cu un proiector digital mobil, de 17.000 lumeni, ce permite urmărirea filmelor la o calitate înaltă potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă