25.3 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialConcert de protest impotriva lezarii libertatiii de exprimare

Concert de protest impotriva lezarii libertatiii de exprimare

O serie de voci sonore ale actualei societati civile romanesti s-au solidarizat pentru a pune la cale un protest original, de mare anvergura, impotriva lezarii libertatii de constiinta si de exprimare, ceea ce constituie inca o premiera in actualul context politico-social de tranzitie. Parlamentul Romaniei urmeaza sa voteze in curand o lege care, daca va fi adoptata in forma actuala, va limita grav, in viziunea organizatorilor, libertatea de exprimare si libertatea de constiinta, doua drepturi fundamentale ale fiintei umane. Ca o consecinta, ar putea fi interzise sau cenzurate carti, piese de teatru, spectacole tv, concerte etc.
Pentru a atrage atentia asupra gravelor implicatii ale acestui act legislativ, sambata, 28 octombrie 2006, de la ora 18, va fi organizat in Piata Constitutiei un concert de protest, cu scopul de a determina autoritatile sa nu promoveze o lege care ar putea incalca drepturi cetatenesti fundamentale. Inedita manifestare artistica este organizata de Asociatia „Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” si sustinuta de lideri importanti ai societatii civile: Cristian Parvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities, Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Ioana Avadanei – Centrul pentru Jurnalism Independent, Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice, Mircea Toma – Agentia de Monitorizare a Presei, Mihai Burcea – Militia Spirituala, Romanita Iordache – Accept. Cu acest proiect s-a solidarizat imediat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Organizatorii acestei forme originale de protest prin arta vor solicita Parlamentului sa respinga art. 13 din noua Lege a Cultelor, aflata in forma avansata de dezbatere, iar presedintelui Romaniei sa nu promulge legea. Pasajul care i-a alarmat pe organizatori prevede ca „in Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase”. In viziunea protestatarilor, numai in aparenta textul vizeaza decenta in exprimariile publice, in realitate acest articol de lege ar putea deschide calea unei noi cenzuri: „O serie intreaga de carti de filosofie sau beletristica va putea fi ofensatoare pentru unele culte si interzisa. Romane si ecranizari precum "Codul Da Vinci", piese de teatru precum "Evanghelistii", de Alina Mungiu, sau concerte cu formatii cosiderate "sataniste" ar putea fi, de asemenea, interzise. Urmeaza ca, in curand, plenul Camerei Deputatilor sa consfinteasca, prin vot, aceasta incalcare a drepturilor fundamentale”. Organizatorii concertului din Piata Constitutiei apreciaza ca evenimentul nu va fi o manifestare antireligioasa, ci „va afirma importanta respectarii in Romania a acestor doua drepturi fundamentale: libertatea de exprimare si libertatea de constiinta”.

Cele mai citite

Trump acuză China de ingerință în alegerile pierdute de el în 2020. Beijingul respinge acuzațiile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de implicare în alegerile prezidențiale americane din 2020 și a anunțat declasificarea imediată a unor documente...

ANM: Vremea se răcorește la sfârșitul lunii iulie, însă canicula revine în august

România va avea parte de o perioadă de răcire la finalul lunii iulie, însă temperaturile vor crește din nou la începutul lunii august, când...

Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană

Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă