În urmă cu cincisprezece ani, navigația navelor maritime pe Canalul Sulina se desfășura cu mare dificultate. Pe de o parte, piloții navelor trebuiau să facă manevre complicate la „Cotul dracilor”, unde era epava navei „Rostock”; pe de altă parte, era necesară o refacere a malurilor Canalului Sulina.
“Rostock” a costat România 40 de milioane de euro
Ambele situații trebuiau rezolvate de către statul român, prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, compania națională care asigură condițiile de navigație pe sectorul românesc al Dunării. Contractul de 5 milioane de euro pentru scoaterea la suprafață a epavei navei „Rostock” fusese semnat în 2004 cu Rostock Wreck Remouval Consortium, format din Multraship BV (Olanda), Titan Maritime (SUA) și Deltacons Tulcea. După ce epava a fost scoasă la suprafață în 2006, a venit și momentul refacerii malurilor canalului. Pentru ambele lucrări, România a luat un împrumut de la Banca Europeană de Investiții (BEI). Proiectul „Apărări de maluri pe Canalul Sulina și sistem de măsuri topografice pe Dunăre” a fost finanțat 50% din împrumutul de la BEI și 50% de la bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului a fost de 39.800.000 euro.
Lucrări întârziate cu doi ani și cinci luni
Contractul pentru refacerea malurilor Canalului Sulina a fost semnat, în mai 2008, cu compania Reinhold Meister GmbH, din Germania. Pe parcursul derulării contractului s-a produs o schimbare de nume, acționariat și chiar de țară, pentru că firma germană s-a confruntat cu serioase probleme financiare și a fost preluată de acționari din Austria. Lucrările au început cu o întârziere de zece luni, în martie 2009, pentru că Reinhold Meister nu avea utilajele și nu era pregătită tehnic. Apoi, lucrările s-au derulat destul de bine până în decembrie 2011, dar a fost depășit termenul inițial de finalizare a lucrărilor, februarie 2011. În decembrie 2011, lucrările au fost întrerupte pentru că Reinhold Meister GmbH din Germania a intrat în insolvență. Problemele financiare au fost depășite în iulie 2012, când firma a devenit Reinhold Meister Wasserbau GmbH, din Austria. În cele opt luni de reorganizare a firmei, iarăși nu s-a lucrat pe Canalul Sulina. Abia în iulie 2013 au fost recepționate lucrările de către AFDJ. Era o întârziere de doi ani și cinci luni, pentru care fuseseră aplicate penalități de întârziere. După perioada de notificare a defectelor, în iulie 2014 s-a făcut și recepția finală.
Se cer „deducerea“ penalităților și dobânzi
O lună mai târziu, pe 26 august 2014, Reinhold Meister a anunțat AFDJ Galați că va solicita daune, adresându-se Comisiei de Adjudecare a Litigiilor a FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor Constructori). În cadrul contractelor de tip „FIDIC”, neînțelegerile dintre constructor și beneficiar sunt rezolvate de această comisie. Reinhold Meister a adresat șase solicitări, una dintre ele fiind respinsă. Una dintre cereri se referă la deducerea penalităților de întârziere pe care Reinhold Meister trebuie să le achite conform clauzelor din contract. La aceste penalități, ce îi sunt imputabile legal, Reinhold Meister a aplicat și dobânzi, cerând ca AFDJ să îi plătească nu numai penalitățile de 679.291 euro, ci și dobânzi de 44.775 euro.
FIDIC a stabilit daune de 1,2 milioane de euro
Mai sunt cerute 719.067 euro pentru consum suplimentar de piatră. Sunt și cereri oarecum ridicole, spre exemplu 23.337 euro pentru „defrișare de arbori și arbuști”, cei de la Reinhold Meister susținând că inițial nu și-au dat seama că sunt atât de mulți arbori pe malul canalului. La Comisia de Adjudecare a Litigiilor a FIDIC decizia a fost luată de un arbitru din Marea Britanie, care a dispus ca Reinhold Meister Wasserbau să încaseze bani de la AFDJ pentru patru dintre cele cinci solicitări. În total, erau daune de 734.612 euro și dobânzi de 429.851 euro.
Tribunalul Arbitral a respins cererile Reinhold Meister
Pe 8 septembrie 2016, Reinhold Mester Wasserbau s-a adresat Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Curtea de Comerț și Industrie a României (CCIR). Apărătorul AFDJ a fost și în acest litigiu tot avocatul Adrian Rațiu, de la Casa de Avocatură „Rațiu & Rațiu”, care câștigase și litigiul AFDJ cu RWRC, la finalul a 12 ani de arbitraj și procese. Instanța arbitrală de la CCIR a fost formată din Piotr Nowaczyc (Polonia) – președinte – și arbitrii Gerold Zeiler (Reinhold Meister) și Bazil Oglinda (AFDJ). Între 9 și 11 mai a.c. au fost audiați experții și martorii, iar pe 30 iunie Curtea s-a pronunțat respingând toate cererile Reinhold Meister. Tribunalul Arbitral a reţinut că pretenţiile Reinhold Meister din perioada executării contractului, 2009-2013, au fost adresate arbitrajului în august 2016, după scurgerea termenului de prescripție de trei ani.
Miza: rejudecarea -cauzei
Reinhold Meister Wasserbau a atacat hotărârea Tribunalului Arbitral al CCIR cu acţiune în anulare la Curtea de Apel Bucureşti. Urmează să fie fixat termenul. Argumentele prin care austriecii își susțin acţiunea în anulare sunt că Tribunalul Arbitral ar fi calculat în mod greşit termenul de prescripţie extinctivă de trei ani, astfel încât pretenţiile sale ar fi fost adresate arbitrajului în termen legal. Practic, cei de la Reinhold Meister încearcă rejudecarea pretențiilor sale de Curtea de Apel București. Același lucru l-au încercat și olandezii de la Multraship în dosarul „Rostock”, cu miza daunelor de 12,5 milioane euro plătite de statul român firmei din Olanda. În procesul de la Curtea de Apel Galați au încercat să obțină rejudecarea litigiului, dar avocatul Rațiu le-a contracarat cererea. Arbitrajul este o jurisdicţie privată, alternativă la justiţia statală. Motivul pentru care părţile optează pentru arbitraj este se pot alege Tribunalul Arbitral, arbitrii ce se vor pronunţa în cauză, dar şi regulile procedurale incidente, alegere imposibilă în cazul justiţiei statale.
Arbitrajele sunt decisive
Efectul unei clauze arbitrale este acela că instanţele de drept comun nu mai pot judeca sau rejudeca litigiile ce derivă din contractul ce conţine o astfel de clauză. Conform articolului 606 din Noul Cod de Procedură Civilă, hotărârea arbitrală comunicată părţilor este definitivă şi obligatorie, ceea ce înseamnă că instanțele de drept comun nu pot rejudeca litigiul deja tranşat de un tribunal arbitral. Statistica arată că aproximativ 5% din acţiunile în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale sunt admise de instanţele de judecată.
Daunele post-contract, semnificative
Se pare că devine un obicei ca firmele străine care obțin contracte cu statul român să pretindă daune după finalizarea lucrărilor. Litigiile statului român cu RWRC/Multraship și Reinhold Meister par trase la indigo. În cazul „Rostock”, un memorandum–anexă la contract limita cheltuielile suplimentare la un milion de euro, dar Tribunalul Arbitral de la Zurich a dispus ca statul român, prin AFDJ, să plătească 12,5 milioane de euro, balanța fiind „înclinată” de un arbitru din Elveția. În cazul de acum, firma Reinhold Meister cere să îi fie plătite penalități de întârziere imputabile ei (plus dobânzi), iar cererea e aprobată de un arbitru din Marea Britanie.
