Credeam că „Marfa şi banii“, „Moartea domnului Lăzărescu“, „Poziţia copilului“ şi alte filme de acelaşi gen reprezintă, în felul lor, nişte culmi ale realismului românesc postcomunist; un fel de reciclări „cu materialul clientului“ ale neorealismului postbelic din cinematografia italiană. Or fi fiind, din punct de vedere artistic, aşa ceva.
Dar, recent, televiziunile au transmis un scurtmetraj filmat dintr-un unghi unic care, în preferinţele mele, a depăşit succesele de până acum din domeniu, la noi. La drept vorbind, el nu are regizor şi nici cameraman, fiind vorba despre ceea ce a surprins o banală cameră de supraveghere instalată în interiorul unui post de poliţie din Piatra Neamţ.
Imaginea îl surprinde, cum deja ştie mai toată lumea, pe ditamai şeful poliţiei nemţene, dl comisar Cezar Filip, repezind palme în obrazul unei fete de 14 ani, aplicându-i un şut în partea dorsală a trupului şi trăgând-o de păr în afara câmpului vizual, în altă încăpere. Corecţia îi este aplicată presupusei infractoare minore – cu antecedente grave – sub privirea atentă a altui lucrător din poliţie, impasibil şi supus, martor atent, dar tăcut al întregii situaţii.
Imaginile au făcut înconjurul ţării, dar comisarul Cezar Filip a fost mai iute în reacţii, ca un adevărat cowboy. Până să se scandalizeze cineva mai vocal, domnia sa şi-a înaintat demisia, semn că îşi recunoaşte vina sau că situaţia scăpată de sub control este recunoscută onest, cu asumarea răspunderii şi a consecinţelor. Numai că asta era nu o consecinţă a faptului că a înţeles în ce consta greşeala profesională a unui reprezentant al statului român ori că, uman vorbind, ar fi avut vreo problemă cu pedepsirea fizică a unei prezumate infractoare (nu se produsese niciun proces, deocamdată, deci nu se putea dovedi că minora era vinovată). Nu îl deranja nici faptul că obiectul dezlănţuirii nervilor domniei sale – dacă nu o fi altceva, o metodă obişnuită de „anchetă“ la poliţia nemţeană – era doar la vârsta când omuleţii abia primesc o carte de identitate, după cum nici faptul că ditamai haidamacul repezea palme într-o fetiţă nu i se va fi părut concludent şi îngrijorător. În numele păzirii ordinii publice, dl Cezar Filip făcea ce ştia bine că trebuie făcut conform dictonului „bătaia e ruptă din Rai“.
Numai că, procedând astfel, mardeiaşul nu îşi bătea joc doar de statul român, care nu este plătit din bani publici pentru a-şi umfla şi tăbăci cetăţenii. El făcea ceva şi pe justiţia română, aplicând corecţii înainte de existenţa vreunui verdict. Şi pentru că lucrurile nu se termină cu una, cu două, odată degrevat de funcţie şi de răspundere, Cezar Filip a început, pe căi ştiute de dânsul, să caute vinovatul pentru degradarea din proprie iniţiativă la care se supusese. (Mă refer aici la ea din ierarhie, căci degradarea umană nu pare să îl pasioneze prea tare.) A rezultat că, săracul, fusese victima unei manevre urâte, cauzate de un „trădător“. Deh, cine aduce la cunoştinţa publică lucrurile ruşinoase din secţia de poliţie e un trădător. Deşi, dacă e aşa, înseamnă că regulamentele militare şi instituţionale sunt interpretate în stil mafiot şi că, indiferent de câte încălcări etice şi legale s-ar face vinovat cineva – mai cu seamă un om din sistem, un şef –, martorii trebuie să îşi ţină naibii gura, ca să nu o păţească. Aşa că, preocupaţi foarte de muşamalizare, şefii s-au sesizat şi vor să elimine dintre ei pe slujbaşul onest de poliţie care nu înţelege că restabilirea ordinii se face prin abuz şi violenţă. Căci întrebarea care frământă Ministerul de Interne pare acum să fie nu cum e cu putinţă ca un om de nădejde pus să păzească legalitatea şi siguranţa cetăţenilor le încalcă grobian pe amândouă, nestingherit de colegii care tac aprobativ, ci cum e posibil ca un om cu coloană vertebrală şi cu demnitate umană, respectând spiritul legii şi fiinţa umană, să „toarne“. (Acum turnatul nu mai e atât de îndrăgit, se pare, ca atunci când un terţ din afara sistemului îl toarnă pe alt terţ.)
Să fie pedepsit, deci, subofiţerul Ionuţ Mihai, cel care a „sustras“ imaginile din computer şi, se zice, le-ar fi pus la îndemâna presei, căci mahării care fac asta zilnic, sustrăgând imagini mult mai compromiţătoare de prin dosare în acelaşi scop, de a furniza ştiri senzaţionale „pe surse“ mediei – de fapt, pentru a se răfui cu alţi colegi, cărora le poartă sâmbetele –, o pot duce bine mersi pe mai departe. Să i se dea un şut celui care nu a putut tăcea asupra mizeriei procedurale şi umane a şefului său. Ce altceva, mai firesc, s-ar putea întâmpla? Poate ar trebui umflat şi tăbăcit şi el, ca să vadă ce păţesc cei ce nu ascultă de legea tăcerii, de omerta.
Favoritul meu rămâne, totuşi, aghiotantul improvizat din imagini, poliţistul – în civil – care urmărea, în înregistrare, pasiv şi îndatoritor (gata să înveţe „meserie“, probabil), cum rezolvă „şăfu“ situaţiile de gen. Ei, da. Dacă pentru toleranţa domniei sale faţă de încălcarea procedurilor legale şi faţă de luarea sa drept complice pasiv, dar direct al faptei nu s-a grăbit nimeni să îl premieze, eu propun, cu îngăduinţa ministerului de resort, să fie avansat în grad sau decorat.
Şi aşa, după cum rezultă dintr-o jalbă cetăţenească, judeţul Neamţ e terorizat de minora de 14 ani şi de alţii ca ea, ceea ce legitimează prinderea minerească a suspecţilor şi burduşirea lor cu orice prilej posibil, fără dovezi, fără flagrante, fără dureri de cap. Nea Oprea şi alţi şefi de la Bucureşti ar trebui să îl repună pe poziţie pe comisariotul Cezar Filip, care ştie, domne, cum să vorbească cu infractorii. Nu e nimic că, târâtă deja de mai multe ori prin justiţie, minora nu a fost găsită vinovată. Lasă că ştim noi cum e şi cu justiţia. Să se treacă la linşaje meseriaşe, eventual conduse de foşti poliţişti, care ştiu cum trebuie să meargă trebile ăstea. Ştie ei!
De mirare că nu a adus încă nimeni vorba de apartenenţa fetei la o minoritate etnică ce justifică, prin simpla pronunţare a numelui ei, orice măsuri. Cum se face că s-a tăcut în privinţa asta? Ce scăpare, ce scăpare…
Totuşi, de dragul restaurării adevărului, adaug un lucru ce-mi pare simplu şi de bun-simţ. Legea înzestrează pe păzitorii ordinii cu destule instrumente pentru a preveni şi a pedepsi infracţionalitatea dezlănţuită. Dacă în Neamţ se constată o dezlănţuire a criminalităţii mici, mijlocii şi masive, nu este oare pentru că specialiştii în ţinerea ei în frâu au scăpat caii în trifoi şi nu mai sunt în stare să le pună zăbala? Te pomeneşti că dl Cezar Filip a decolat la timp pentru a lăsa un şef mai priceput şi mai echilibrat să instaureze calmul şi siguranţa cetăţenilor. Să mai reflectăm…
Un lucru e sigur: după lucrătura din jurul comisarului Berbeceanu ţesută chiar de un bun coleg al său, ca în lumea medievală şi în piesele lui Shakespeare, la Neamţ regăsim aceeaşi dezordine, aceeaşi politică a bunului plac şi a abuzurilor de sub păstorirea Ministerului de Interne. N-a sosit încă momentul unei ajustări a croielii uniformei?
