33.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialComisarii Garzii de Mediu, acuzati de comportament abuziv

Comisarii Garzii de Mediu, acuzati de comportament abuziv

Deputatul buzoian al Partidului Democrat, Cezar Preda, acuza angajatii Garzii de Mediu Buzau de agresivitate in relatiile cu primarii si agentii economici verificati. In replica, comisarul-sef, Carmen Ichim, sustine ca actiunile de control intreprinse s-au desfasurat in conformitate cu legea si ca primii gospodari ai comunelor buzoiene nu au avut reactii negative in momentul in care au fost sanctionati. Deputatul Cezar Preda sustine ca reprezentantii Garzii de Mediu Buzau folosesc, in activitatea lor, masuri abuzive, care ar fi adus atingere primarilor si agentilor economici verificati. Motiv pentru care el a facut o interpelare in plenul Camerei Deputatilor, adresata ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu, prin care solicita un control al activitatii angajatilor Garzii de Mediu Buzau. „Mai precis, atitudinea comisarilor de mediu in relatiile cu edilii si cu agentii economici se bazeaza pe agresivitate. Se reclama ca subalternii institutiei, aflata in responsabilitatea ministerului, urmaresc, in primul rand, sa sanctioneze si sa intimideze, in loc sa stabileasca masuri concrete de remediere a eventualelor abateri, in concordanta cu legislatia in vigoare. Angajatii Garzii de Mediu se comporta ca si cum ar fi in slujba intereselor de grup, si nu in slujba intereselor cetateanului si a comunitatii locale. In consecinta, va rog sa ne raspundeti care sunt masurile pe care ministerul, pe care cu onoare il conduceti, le va lua in legatura cu aspectele prezentate si sa raspundeti la intrebarea: de ce comisarul general si comisarii Garzii de Mediu au propria politica, ce tine de vremuri de trista amintire, si nu impun o strategie constructiva si de viitor?”, se arata in interpelarea deputatului Cezar Preda.

Verificari la Buzau

Comisarul-sef al Garzii de Mediu Buzau, Carmen Ichim, sustine ca stia de faptul ca deputatul Cezar Preda a acuzat comportamentul angajatilor institutiei pe care o conduce, fapt intarit, ulterior, de sosirea corpului de control din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor. „Stiam ca ne-a reclamat ca institutie si la domnul comisar general, si la doamna ministru Sulfina Barbu, pentru ca, incepand de luni, am avut o echipa din corpul de control al doamnei ministru. Au verificat aspecte cu privire la modul nostru de a ne comporta in societate, la relatiile dintre noi si autoritatile administratiei publice locale. Nu se intelege ca noi suntem institutie publica de control. Noi nu facem altceva decat inspectii si controale. Institutia de mediu care reglementeaza si care impune conditii este Agentia de Protectie a Mediului. Pana cand va veni raportul corpului de control, nu am ce spune pe aceasta tema”, declara Carmen Ichim.

„Toata lumea se plange”

Reprezentantul institutiei sustine ca primarii comunelor buzoiene nu sunt porniti impotriva angajatilor Garzii de Mediu Buzau si ca, mai mult decat atat, acestia au inteles motivele pentru care au fost sanctionati. „Sunt unii primari care se plang… nu inseamna ca se plang pe drept sau pe nedrept. Nu sunt primari inversunati. Nu am primit in scris de la nimeni. Primarii sanctionati au zis ca asta este starea si ca nu au bani. Toti se plang ca nu au bani, dar fata de anul trecut comunele „stau mai bine”, si-au luat utilaje sa isi faca lucrari. Noi am sanctionat acolo unde au fost nereguli.
La noi nu conteaza culoarea politica. Daca un om a gresit, este o problema”, sustine comisarul-sef. Mai mult decat atat, Carmen Ichim sustine ca primarii au primit nu nu-mai amenzi, ci si avertizari si ca multi dintre acestia au solicitat pre-lungirea termenelor de indreptare a neregulilor gasite de comisarii de mediu. „Va facem cunoscut faptul ca, potrivit art. 68, pct. 1 lit. h din Legea nr. 215/2004, primarul are obligatia de a lua masuri pentru prevenirea incendiilor. Veti informa atat Institutia Prefectului Buzau, cat si Garda Nationala de Mediu – Comisariatul Judetean Buzau in cazul in care aveti incidente pe raza comunei”, se arata, spre exemplu, in avertizarea emisa de Garda de Mediu Buzau catre Primaria Sahateni.

Cele mai citite

Risc major în Strâmtoarea Ormuz. Atacurile Iranului reduc drastic traficul maritim

Situația de securitate din Strâmtoarea Ormuz a ajuns în „cel mai grav scenariu” pentru transportul maritim, după intensificarea atacurilor Iranului asupra navelor comerciale.Tot mai...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă