S-a incheiat, duminica, Targul de carte de la Frankfurt, considerat cel mai mare din lume. El este insa si cel mai trist din lume, dintr-un anumit punct de vedere. Tristetea vine, in primul rand, din gigantismul sau, care creeaza un sentiment enorm de singuratate si de abandon in spatiile rezervate "micilor culturi". La Paris, Targul international de carte este organizat intr-o imensa si unica hala expozitionala unde toate tarile, toate culturile si toate editurile (mari si mici) sunt obligate sa coabiteze unele langa altele, sa se invecineze… De unde o anumita convivialitate, o forfota continua si o anumita dimensiune umana a targului, in sensul ca el este conceput la scara umana. La Frankfurt, tarile, editurile, culturile dispun de un spatiu expozitional infinit mai mare, dar sunt dispersate in mai multe cladiri, practic izolate unele de altele. La Targul de la Paris, dupa ce te-ai plictisit de o conferinta care are loc la standul Canadei, faci cativa pasi si vezi ce se intampla la americani, la mexicani sau la australieni. Cum distantele sunt mici, cum standurile sunt inghesuite unele in altele, informatia circula uneori aproape din gura in gura. Afli, de exemplu, ca Amélie Nothomb sau Mario Vargas Llosa tocmai acorda autografe si fugi sa-i vezi. La Frankfurt nu ai cum sa improvizezi, distantele sunt prea mari intre o "zona culturala" si alta, nu-ti vine sa te plimbi la intamplare printre standuri si carti, ci te informezi de la bun inceput unde este standul care te intereseaza si te duci glont acolo.
La Paris, datorita acestei "dimensiuni umane" in materie de organizare (intr-un spatiu unic) a targului, standurile deseori sinistrate ale micilor culturi au mai multe sanse de a fi descoperite de vizitatori. In plimbarile lor fara tinta, vizitatorii dau brusc peste standul Sloveniei, al Bulgariei, al Romaniei… Se mai uita, se mai opresc sa asculte vorbind romaneste, ungureste sau ceheste, au revelatia ca toate tarile Europei de Rasarit sunt prezente la targ, mai rasfoiesc cate un album cu fotografii… Suficient, in orice caz, pentru a scoate din singuratate standurile acestor culturi si a le integra vrand-nevrand, intr-un fel de sarbatoare comuna a cartii. La Frankfurt insa, unde toate tarile Europei de Rasarit sunt de obicei concentrate intr-o singura hala uriasa, numai cine are treaba cu respectiva zona vine sa faca un tur pe acolo. Iar cei care au treaba cu zona respectiva sunt putini, pentru ca editorii straini cumpara putine copyright-uri din Europa de Rasarit.
Bataia pestelui, la aceste targuri (iar in aceasta privinta nu mai exista nici o diferenta intre Paris si Frankfurt), sunt standurile anglo-saxone. Acolo isi face intreaga planeta cumparaturile masive in materie de autori. Asa cum chinezii fabrica in prezent jucarii pentru toata lumea, asa scriu in prezent americanii pentru toata lumea. Si nu e de mirare. America a colonizat de mult subconstientul acestei planete. 99 la suta din imaginile publicitare pe care le ingurgitam sunt de inspiratie americana. Modelul nostru comportamental, fantasmele noastre vestimentare, urbane, sociale si chiar erotice sunt americane. Miturile moderne sunt inventate de americani, unica utopie in care mai crede planeta este modul de viata american, singura limba din care aproape fiecare ins de pe planeta stie macar cateva cuvinte este engleza. Mai mult, piata mondiala a educatiei universitare este dominata de anglo-saxoni, in frunte cu Statele Unite. Fata de Franta, de exemplu, care primeste anual 130.000 de studenti straini, America numara 560.000. Gusturile noastre au fost fasonate, treptat, cu ajutorul Hollywoodului si al fascinatiei irationale pe care o avem fata de America, pentru literatura anglo-saxona. si aceasta, chiar si in tari cu o mare traditie culturala precum Franta. In toamna acestui an, de exemplu, editurile franceze au "aruncat" pe piata 234 de romane straine, dintre care 113 erau anglo-saxone (pentru comparatie: 18 erau traduse din italiana, 19 din spaniola, 10 din germana si 11 din limbi scandinave).
Nu am nicidecum intentia de a spune ca America nu a creat o mare cultura. Poe, Melville, Faulkner, Bukowski sunt autori care m-au emotionat. Iar Europa i-a asimilat uneori mai repede decat americanii. De altfel, multi autori americani extrem de importanti, precum Paul Auster sau Norman Mailer, au o "piata de desfacere" mult mai mare in Europa decat in Statele Unite. Exista insa si o literatura de consum pe care au creat-o americanii mai bine decat toate celelalte natii, si pe care ei o vand mai bine decat toate celelalte natii. De la romanele de dragoste la cele politiste, de la romanele de groaza la cele stiintifico-fantastice, o intreaga panoplie narativa americana se revarsa peste restul continentelor, ca un torent caruia nu-i rezista nimic. Cum lumea este fascinata de America, orice poveste care se desfasoara in spatiul american devine mai interesanta decat daca s-ar petrece in Grecia sau in Norvegia. Doi oameni care se iubesc, se parasesc si sufera din dragoste in America au parca o putere de universalitate mai mare decat daca drama lor s-ar petrece in Slovenia. si aceasta pentru ca toate ingredientele exterioare, tot decorul povestii este mai interesant in America.
Nu e nimic de facut in fata acestei avalanse. Americanii scriu bine chiar si atunci cand sunt naivi si scriu industrial. Nenumaratele scoli de initiere in arta naratiunii care functioneaza pe langa universitati formeaza scriitori-producatori de romane de consum pentru marele public consumator de literatura. Fata de scriitorii europeni, care au fost intotdeauna fascinati de elementul timp, americanii au fost fascinati de spatiu. De unde si literatura lor orizontala, marcata de aventura cuceririi Vestului, de ideea de aventura in general, si care acum cucereste lumea.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
