Tradiţiile legate de Sărbătorile de iarnă ar putea intra în patrimoniul imaterial al umanităţii.
Colindele din Munţii Apuseni ar putea intra în patrimoniul UNESCO şi, astfel, în patrimoniul imaterial al umanităţii. Angajaţii Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional au finalizat un dosar care evidenţiază valoarea culturală deosebită a tradiţiilor de sărbători din zona Mărişelului. Printre aceste tradiţii se numără colindul Junilor, care poate fi comparat cu jocul căluşarilor, precum şi bogata zestre de colinde precreştine.
Mai multe tradiţii unice sunt păstrate, din generaţie în generaţie, în colţurile ascunse ale Munţilor Apuseni. Un astfel de colţ este reprezentat de Mărişel. Este vorba de cea mai mare comună din Europa, cu o suprafaţă mai mare decât cea a Bucureştiului, dar foarte slab populată, mărginită de lacuri, păduri seculare, defilee şi văile adânci ale Carpaţilor Occidentali. În această zonă, obiceiurile de Crăciun au un specific aparte, care aminteşte de tradiţiile precreştine ale Europei, spune istoricul Leonard Horvath.
Specificul etnografic al zonei Mărişel este atât de profund încât oamenii care locuiesc în această zonă au păstrat inclusive rămăşiţe ale unor credinţe precreştine. Astfel, zona Ţâcla Gavrii, o stâncăraie necălcată de picior de om, care se înalţă deasupra Defileului Răcătăului şi care este un adevprat regat al sălbăticiunilor, mai este denumită Tărâmul lui Zamolxe. Mai mult, până în anii 1970, în Mărişel nu existau colinde cu Isus Cristos, spune etnologul Răzvan Roşu, un tânăr din sat care a primit o bursă de la Universitatea din Viena pentru a studia aceste tradiţii. Răzvan Roşu spune că primele colide creştine au fost aduse de un preot, şocat de faptul că în sat, oamenii cântau de Crăciun versuri care nu aveau legătură cu Naşterea Mântuitorului.
Unele dintre aceste cântece au fost adaptate în timpul primul război mondial, când moţii din Mărişel, care erau unii dintre cei mai valoroşi soldaţi ai armatei imperiale austro-ungare, au fost trimişi pe frontul din Italia. „Avem într-o colindă motivul cocoşilor. Cocoşi negrii cântă-cruce. Adică, ei vestesc un moment primejdios, momentul în care feciorii pleacă din sat, părăsesc spaţiul satului… Scoală, maică, că m-oi duce… Te scoală di mine, cioară, / Că de joi mă ducu-n ţară… În ţară – zic cei de la munte – adică în zona de câmpie. În ţara talienească/ Să-mi cumpăr pană domnească”, explică Răzvan Roşu rosturile ascunse ale unei colinde pe care moţii din Mărişel o cântă pe versurile „Florilor dalbe”. Practic, această comunitate de moţi păstrează ultimele tradiţii din această parte a Europei care au scăpat asaltului Creştinismului şi apoi asaltului Modernităţii.
Ritualul Junilor
O altă tradiţie este reprezentată de Juni. De Crăciun, în curtea bisericii, se formează două cete de tineri. Fiecare are 12 membri, conduşi de un staroste, adică de un om mai în vârstă, care poartă la cuşma de miel negru ori brumăriu o pană, ca simbol al funcţiei sale. Junii „tocmesc” muzicanţi, aduşi de la Cluj ori de la Huedin, cu care străbat, timp de mai multe zile, satul. Cetele de juni trebuie să colinde fiecare casă. Ei nu au voie să se odihnească până când nu au trecut pe la fiecare gospodar în parte. Iar acest lucru presupune un efort de câteva zile, pentru că zona, mai întinsă decât Bucureştiul, este străbătută la pas, prin zăpadă, frig şi pădure. Junii sunt omeniţi, adică ospătaţi cu băutură şi cu mâncare. Colindul lor este un ritual cu mai multe înţelesuri. Mai întâi, este un rit de purificare, pentru că toate cântecele lor zgomotoase, precum şi jocul Junilor, au rolul de a goni spiritele rele. Apoi, este un rit de trecere. Tinerii care au făcut parte din ceata Junilor şi au dus încercarea colindului la bun sfârşit sunt socotiţi de acum înainte drept oameni maturi. Iar trecerea lor prin atâtea gospodării, sub îndrumarea unuia mai vârstnic, are rolul unei adevărate iniţieri. De asemenea, jocul lor vesteşte trecerea în noul an. În casele unde sunt fete de măritat, jocul şi cântecele Junilor sunt aparte, iar ele îndeplinesc şi funcţia unui rit al fertilităţii.
Recunoaştere internaţională
Toate aceste tradiţii ar putea intra în patrimoniul umanităţii, dacă UNESCO va aproba cererea care va fi formulată de autorităţile române. Această recunoaştere ar urma să atragă măsuri, inclusiv financiare, pentru conservarea acestor tradiţii.
