25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialColegiul medicilor, sesizat de Ministerul Sănătăţii, în cazul Ekeng

Colegiul medicilor, sesizat de Ministerul Sănătăţii, în cazul Ekeng

Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanţa privată a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a decedat.

 Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au demarat un control la serviciul privat de ambulanţă care a intervenit în cazul menţionat.

 Personal de la DSP Bucureşti şi personalul din cadrul Serviciului Inspecţie al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vor verifica: ambulanţele serviciului de ambulanţă privat şi dotarea acestora şi respectarea normativelor în vigoare, respectarea legislaţiei privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar în regim privat, schema de personal şi a calificărilor acestora şi a documentelor care atestă formarea continuă a angajaţilor care lucrează pe ambulanţe şi documentele întocmite în urma intervenţiilor la cazurile de urgenţă şi de consultaţii la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi în baza contractului cu Casa de Asigurări

Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

VIDEO. Tragedie în a doua zi de Paște. O casă a luat foc, după ce a fost lovită de un trăsnet

Pompierii militari au intervenit în a doua zi de Paște pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Baia...

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...
Ultima oră
Pe aceeași temă