14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialColectarea deşeurilor din Deltă rămâne o poveste

Colectarea deşeurilor din Deltă rămâne o poveste

Colectarea deşeurilor din Delta Dunării e departe de a fi rezolvată, deşi Guvernul şi administraţia judeţului Tulcea promit soluţionarea ei de vreo 5 ani.În 2007, Guvernul a aprobat un masterplan realizat de Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea şi finanţarea investiţiilor ce vizează punerea la punct a unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor din Deltă. Conform HG 920/2007, Executivul a decis alocarea a peste 4 milioane de euro din Fondul Naţional de Mediu pentru această investiţie din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. La 4 ani de la deschiderea finanţării, colectarea deşeurilor din Deltă continuă să fie doar o poveste. “Investiţia avea termen de finalizare 2010, dar nu a putut fi încheiată pentru că au apărut tot felul de probleme. Proiectul s-a dovedit a fi greşit şi multe componente au fost reproiectate. La această dată, mai sunt de finalizat două rampe de transfer şi o serie de chestiuni care vizează infrastructura de transport. Vom încerca să facem operabilă gestionarea acestor deşeuri anul acesta, până la începerea sezonului turistic”, spune Nicolae Chichi, vicepreşedinte CJ Tulcea. În timp ce gunoaiele de tot felul împânzesc Delta şi urâţesc peisajul în această zonă cu un potenţial turistic uriaş, CJ Tulcea a intrat în conflict cu furnizorul de utilaje pentru sistemul de colectare.

Conflict în instanţă

Firma Grădinariu Import Export SRL a dat în judecată CJ Tulcea pe motiv că nu a plătit la termen utilaje în valoare de aproximativ două milioane de euro. Constantin Cabuz, secretar al CJ Tulcea, spune că “furnizorul de utilaje revendică în instanţă plata a aproape un milion de lei penalităţi pentru întârzierea plăţilor cu zece luni”. CJ se apără spunând că vinovat pentru neplată este Ministerul Mediului, care, în loc să vireze fondurile bugetare pentru investiţie în martie 2010, a făcut plăţile la sfârşitul anului. CJ Tulcea se află în conflict şi cu proiectanţii, care au prevăzut utilaje rutiere de transport de 35 tone, care ar urma să circule pe digurile din Deltă, pe care nu pot pătrunde decât tractoare şi căruţe.Vicepreşedintele Chichi a mai declarat că “autocamioanele de mare tonaj prevăzute de proiectant nu vor fi utilizate în Deltă, transportul deşeurilor în zonă fiind realizat cu nave dotate cu containere speciale”.

 

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă