13.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecial"Codul Stanoiu" intra in actiune

“Codul Stanoiu” intra in actiune

Codul penal facut Rodica Stanoiu ar putea intra in vigoare in maximum o luna de zile, aceasta ca urmare a votului dat de senatorii din Comisia juridica. Contestat la vremea respectiva atat de magistrati, cat si de expertii Ministerului Justitiei, aplicarea "Codului Stanoiu" va crea haos din cauza necorelarii lui cu alte legi. Este o palma data Monicai Macovei, alaturi de cea primita prin modificarea procedurii de numire a procurorilor generali.
Senatorii opozitiei au votat intrarea in vigoare a Codului Penal elaborat in timpul mandatului Rodicai Stanoiu, care initial fusese amanat de Guvern, printr-o ordonanta de urgenta. Potrivit presedintelui Comisiei juridice din Senat, Péter Eckstein Kovács, aceasta decizie va cauza "haos in justitie". "Este deosebit de periculoasa decizia lor. Acest cod penal nu este corelat cu celelalte legi in vigoare, mai mult, legislatia penala a evoluat foarte mult ca urmare a aderarii la UE."

"E un cod atat de prost ca, decat sa-l corectam, mai bine-l rescriem"

Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Viorica Costiniu, este de parere ca "aplicarea codului penal elaborat in 2004 va duce in mod cert la probleme de practica si va avea efecte imprevizibile ca urmare a faptului ca nu exista un cod de procedura penala adecvat".
Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Nicolae Popa, ne-a declarat ca in 2004, cand a aparut acest cod, a "solicitat sa se amane intrarea in vigoare deoarece s-au grabit, erau neconcordante, mai mult, nu exista un cadru procedural adecvat acelor reglementari si ne batem joc de judecatori". Mai mult, intr-o adresa trimisa Ministerului Justitiei, Nicolae Popa spunea ca "este un cod atat de prost incat nu merita corectat, ci trebuie rescris". De aceeasi parere sunt si ministrul Justitiei, Monica Macovei, si comisia de evaluare a acestui cod penal, constituita in cadrul ministerului. Anul trecut Guvernul a decis sa amane intrarea in vigoare a codului penal adoptat in 2004, decizie determinata de "numeroasele deficiente si lacune existente".    

Dezbatere publica pe noul Cod penal

Astazi va fi prezentata varianta codului penal elaborata de Ministerul Justitiei, experti europeni din Olanda, Franta, Germania si Italia si de specialisti in drept comparat european. Potrivit ministrului Monica Macovei, "a fost preluat din codul din 2004 tot ceea ce comisia de evaluare a considerat ca este bine reglementat si util. De exemplu, s-au preluat cele 4 regimuri de executare a pedepselor, sistemul zilelor-amenda, introducerea muncii in folosul comunitatii". Aceasta varianta a codului penal va fi supusa dezbaterii publice, urmand ca procedura de aplicare sa fie finalizata peste 2-3 luni.

Procurorii generali, la mana CSM

Senatorii PRM si PSD, majoritari in Comisia juridica, au decis ca propunerile pentru conducerile DNA si DIICOT sa nu mai fie facute de ministrul Justitiei, ci de Consiliul Superior al Magistraturii. Ministrul Justitiei considera ca modificarea in acest moment a  procedurii de numire a procurorilor cu functii de conducere echivaleaza cu o interventie a politicului in activitatea de urmarire penala desfasurata in prezent in mod independent.

Cele mai citite

Rusia a sărbătorit victoria asupra nazismului cu o paradă militară în Piața Roșie

Rusia a marcat victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin și-a reconfirmat...

Tricolorii, aproape de Mondial. România, victorie la limită în barajul cu Cehia

Naţionala de handbal masculin a României a surclasat Cehia cu scorul de 31-30, la Baia Mare, în turul barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial...

Crește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat biletul pentru Paris

Numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris a ajuns la 83, după ce luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut victorii pe linie...
Ultima oră
Pe aceeași temă