15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCodul biblic, amprenta virusului care a atacat Iranul

Codul biblic, amprenta virusului care a atacat Iranul

Iranul a fost victima unui misterios virus informatic extrem de sofisticat, iar specialiştii încearcă să afle cine se află în spatele acestui atac cibernetic.

Virusul informatic Stuxnet continuă să afecteze sistemele informatice industriale din Iran, fiind infestate 30.000 de calculatoare, în special la centralele nucleare Buchehr şi Natanz, existând suspiciunea că a fost lansat pentru a stopa programul nuclear al Teheranului. Stuxnet, considerat de experţi cel mai distrugător din generaţia sa, are capacitatea de a ataca bazele programelor computerizate industriale concepute de firma germană Siemens şi să organizeze transferul în străinătate al datelor piratate.

Iranienii au confirmat că atacul sistemelor lor a fost lansat în urmă cu două luni, dar informaticienii sunt incapabili să detecteze virusul, să îl distrugă, să îi minimizeze efectele, Stuxnet modificând total mediul informatic pentru a-i prelua controlul tehnic. Stuxnet a suscitat imaginaţia experţilor, care au emis diverse ipoteze privind „părinţii” săi şi „regizorii” atacului. Unii suspectează că în interiorul său se află o referinţă la Cartea lui Esther, din Vechiul Testament, în care evreii încercau să prevină atacurile persanilor. Cuvântul „Myrtus” („Mirt”), care face aluzie la Esther, este folosit în cadrul codului cu multiple chei al programului Stuxnet, iar aluzia la Esther ar fi un avertisment clar privitor la bătălia tehnologică şi psihologică dusă de Israel şi aliaţii săi pentru a sparge cel mai bine păzit proiect al Iranului. Mulţi au dubii privind posibila implicare a Israelului, apreciind că nu ar fi inserat deliberat o informaţie care ar implica statul evreu. Dar dezvăluirea unei informaţii importante, parte a unui joc al minţii, ar putea fi o neglijenţă sau o intenţie a creatorilor cifrului.

Codul maliţios a apărut în mai multe ţări, în China, India, Indonezia şi Iran, dar se pare că programul nuclear iranian a fost ţinta principală. Oficiali din SUA şi Israel nu au făcut un secret din faptul că sistemele computerizate care controlează uzina iraniană de îmbogăţire a uraniului de la Natanz reprezintă o „superprioritate”. Nu este întâmplător că Stuxnet atacă un anume tip de program al firmei germane Siemens. Anul trecut, iranienii au început să aibă dificultăţi la centrifuge, existând posibilitatea producerii unei explozii dacă deveneau instabile. Zilele trecute, preşedintele Ahmadinejad, aflat la New York, la sesiunea Adunării Generale a ONU, a făcut referire la probleme existente în uzinele de îmbogăţire a uraniului. Experţii în computere spun că prima versiune a virusului a apărut mai devreme de 2009, iar versiunea sofisticată a apărut în ianuarie anul acesta.

Israelul ar dispune de resurse speciale pentru a crea un astfel de virus în cadrul ultrasecretei Unităţi 8.200, creată recent pentru apărarea spaţiului cibernetic, la fel şi SUA, care şi-au concentrat capacităţile în Cyber Command, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA). Pentru moment este imposibil de determinat dacă virusul a infestat programul industrial S-7 al Siemens, instalat la uzina Natanz. Purtătorul de cuvânt al firmei germane declara că Siemens nu are nici un fel de business cu programul nuclear iranian. Poate că Iranul „deţine echipament”, dar „niciodată nu am avut livrări pentru Natanz”. Analiştii şi presa israeliană susţin că sunt destule motive pentru a suspecta implicarea Israelului în lansarea Stuxnet, dar părerea generală este că misterul lui Stuxnet ar putea rămâne neelucidat.   

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă