17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCOD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol. Ce zone sunt afectate

COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol. Ce zone sunt afectate

Judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi, parţial, Buzău se află vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, sub cod portocaliu de viscol, fiind prognozate ninsori abundente şi vânt puternic, care va putea depăşi 70 de kilometri pe oră, potrivit unei avertizări emise joi seară de ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează astfel că în sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări ce vor depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră, vizibilitatea urmând să fie redusă de viscol la sub 50 de metri.

În judeţele Vrancea, Bacău, nordul judeţului Galaţi şi în zona de munte a judeţului Buzău, ninsoarea va fi mai puternică în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate, dar vântul va continua să bată cu putere viscolind şi troienind zăpada, se precizează în avertizare.

Tot vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Brăila, Tulcea şi, parţial, Buzău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova şi Dâmboviţa se vor afla sub cod galben de viscol, potrivit unei atenţionări emise de ANM.

Astfel, va ninge în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Bucegi, iar în primele ore va continua să plouă abundent în nordul Dobrogei şi al Munteniei, fiind totodată condiţii de polei.

În estul şi sud-estul ţării, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 – 60 de kilometri pe oră.

Potrivit ANM, vor fi ninsori şi în partea de vest, nord-vest şi centru a ţării, izolat mai consistente în Transilvania.

Cele mai citite

Manchester United, „pulverizată” în Premier League! Crystal Palace le-a umplut poarta „diavolilor”

Manchester United a fost învinsă fără drept de apel de Crystal Palace, în deplasare, cu scorul de 4-0, în ultimul meci al etapei a...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

ANPC, amenzi de 4 milioane de lei pentru comercianții de fructe și legume

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au dat amenzi de aproape patru milioane de lei în urma controalelor făcute în prima jumătate a lunii trecute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă