15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCod galben de vânt în Teleorman, Buzău şi Ialomiţa

Cod galben de vânt în Teleorman, Buzău şi Ialomiţa

Judeţul Teleorman, sudul şi estul Buzăului şi vestul judeţului Ialomiţa se află, miercuri seară, sub cod galben de vânt, informează Agenția Națională de Meteorologie, conform Mediafax.

În zonele vizate de atenţionare, vântul va avea intensificări ce vor atinge, local, 55-65 de kilometri pe oră.

Pe de altă parte, meteorologii au emis, tot miercuri, o atenţionare cod galben pentru şapte judeţe din sudul şi sud-vestul ţării, unde, de miercuri seară până joi seară, va ploua, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în zona de munte va ninge şi vor fi rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră.

Judeţele aflate sub cod galben sunt Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, precum şi jumătatea de nord a judeţului Argeş.

Potrivit ANM, în intervalul miercuri, ora 18.00 – joi, ora 20.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă