33.2 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăSpecialCod GALBEN de ninsori în Banat, Oltenia şi Muntenia. Circulaţie îngreunată pe...

Cod GALBEN de ninsori în Banat, Oltenia şi Muntenia. Circulaţie îngreunată pe drumurile din 8 judeţe

Avertizarea este valabilă în intervalul 26 noiembrie, ora 20 – 27 noiembrie, ora 14.

Potrivit ANM, ”în intervalul menţionat, în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, va ninge, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi mai consistent”.

În centrul şi estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 km/h şi temporar 65-70 km/h.

Totodată, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA informează participanţii la trafic că se înregistrează precipitaţii sub formă de ninsoare în judetele Caraş- Severin, Olt, Brasov, Harghita, Suceava, Teleorman, precum şi în zonele de munte din judeţele Valcea si Gorj.

Conform Informarii emise de catre Administratia Nationala de Meteorologie, temperaturile in aceste zone se mentin inca pozitive dar vor scadea accentuat, cu valori de pana la 5 0C sub mediile climatologice din aceasta perioada.

În orele următoare va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării, iar vantul se va intensifica.

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA roaga participantii la trafic sa respecte restrictiile in zonele respective şi să colaboreze cu autorităţile pentru a evita blocajele în trafic.

Participantii la trafic sunt sfatuiti sa nu plece la drum fara a avea autoturismele echipate corespunzator pentru conditiile de iarna(anvelope de iarna, lanturi antiderapante, combustibil, paturi, saculet cu material antiderapant, alimente, apa, etc.).

Cele mai citite

Lecția Abaroa sau despre cum s-a înfrânt prima luptă anticorupție din lume

Povestea luptei împotriva corupției trebuie să aibă un început. Simțind cleștele “intifadei democratice” pe pielea românilor, în urmă cu mai mulți ani, aveam să-l...

Ambalaje de plastic fără dop vor putea fi returnate și după 3 iulie

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, informează consumatorii că vor putea returna și după data de 3 iulie ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat...

Drumul Expres Pitești – Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an

Cele mai importante investiții de la acest moment în infrastructura rutieră din România, sunt de departe DEx12 Pitești-Craiova, A0 (noua Centură a Capitalei) și...
Ultima oră
Pe aceeași temă