14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCoco Vandeweghe i-a luat trofeul Simonei Halep, la 's-Hertogenbosch

Coco Vandeweghe i-a luat trofeul Simonei Halep, la ‘s-Hertogenbosch

Coco Vandeweghe, jucătoare venită din calificări, a câștigat turneul de tenis de la 's-Hertogenbosch, Olanda, după ce a învins-o în finală chinezoaica Jie Zheng, cu scorul de 6-2, 6-4. Campioana de anul trecut, Simona Halep, cap de serie numărul 1, nu și-a mai putut apăra titlul, după ce s-a retras din competiție, în optimi, în urma unei accidentări.

Trofeul openului olandez i-a revenit anul acesta americancei Coco Vandeweghe, care se trage din familia cu origini germane de baschetbaliști, Vandeweghe. În vârstă de 22 de ani, ea ocupa, înaintea turneului locul 69 WTA și a reușit să câștige titlul după ce a jucat mai întâi în calificări pentru a lua startul pe tabloul principal. Primul titlu din carieră îi va aduce americancei locul 51 WTA, începând de luni.

Cu toate că fanii Simonei Halep din lumea întreagă să așteptau ca românca să câștige fără probleme pentru a doua oară consecutiv turneul olandez, niște afecțiuni resimțite la coloană au făcut-o să abandoneze în turul al doilea. După ce trecuse, în primul tur de Olga Govortsova, scor 7-5, 6-2, ea a fost la un pas să câștige și al doilea meci, împotriva nemțoaicei Annika Beck. După ce a câștigat primul set cu 7-5, ea s-a retras din competiție în setul doi, la scorul de 3-2 pentru adversară.

Următorul turneu, cel de Grand Slam de la Wimbledon, care debutează pe 23 iunie, este unul extrem de important, având în vedere că Halep va lupta pentru a rămâne numărul 3 mondial, poloneza Agnieszka Radwanska apropiindu-se de ea la doar 115 puncte. Halep a declarat că va fi aptă pentru turneul englez deoarece accidentarea din Olanda nu a fost una foarte gravă.

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă