25 C
București
joi, 12 iunie 2025
AcasăSpecialCNAIR: Autostrada Lugoj - Deva nu se va deschide luni. Data oficială...

CNAIR: Autostrada Lugoj – Deva nu se va deschide luni. Data oficială va fi transmisă printr-un comunicat

Tronsonul de 15 kilometri din autostrada Lugoj – Deva nu va fi deschis luni, a declarat un oficial al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citează Digi24.

”Este prematur și exagerat să se spună că deschiderea va avea loc luni, acum de abia se vede ce mai este de făcut. Deschiderea va fi în perioada următoare fără a ști cu exactitate când. Momentul urmează să fie anunțat prin un comunicat de presă și că nu este prima dată când informații false pe această temă apar în presă.

Deschiderea celor 15 kilometri ar fi oricum o măsură pripită din cauza faptului că mai sunt multe lucrări de făcut, iar acestea sunt departe de a fi lipsite de importanță. Lucrările neterminate includ mai mulți kilometri de șanțuri destinate scurgerei apelor, structuri casetate de beton, drumuri de întreținere, inclusiv un pasaj peste un drum județean, etc”, a a declarat joi un purtător de cuvânt al CNAIR.

Infirmările au fost făcute, după ce, zilele trecute, Mesagerul Hunedorean, a informat că luni se va deschide secţiunea Traian Vuia – Margina a autostrăzii Lugoj – Deva.

Cele mai citite

Un urs a fost semnalat la Miercurea Ciuc

Un urs a ajuns în Miercurea Ciuc. Incidentul a avut loc miercuri seara. Localnicii au primit mesaj RO-Alert. Potrivit ISU Harghita „a fost semnalată prezența...

A murit Radu Stroe, fost ministru de Interne

Radu Stroe avea 75 de ani și era internat la spitalul Gerota din Capitală Radu Stroe a absolvit Institutul de Marină Civilă din Constanța (1971),...

Nicușor Dan vede posibilitatea numirii unui premier tehnocrat

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat miercuri seară că există posibilitatea numirii unui premier tehnocat în cazul în care niciunul dintre liderii politici nu-şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă