11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialClujul, capitala viitorilor fotbalişti

Clujul, capitala viitorilor fotbalişti

În oraşul din Ardeal a început, ieri, cea mai importantă competiţie fotbalistică rezervată copiilor între 10 şi 12 ani.

 

Micii fotbalişti ai României se întrec la Cluj-Napoca, timp de patru zile, pentru un trofeu râvnit de către toţi copiii. Primele partide din cadrul competiţiei care îi poartă numele celui mai important fotbalist al României, Gheorghe Hagi, au început pe o ploaie mocănească ieri, iar turneul final va continua până vineri, când va fi stabilită cea mai bună echipă din Cupa “Hagi Danone”. Pe lângă acest titlu, campioana va reprezenta naţionala României la competiţia internaţională supremă de la acest nivel, ce va avea loc în Polonia, la toamnă, acolo unde toţi participanţii vor putea face poze şi lua autografe de la Zinedine Zidane, fostul mare jucător al Franţei.

Până la întâlnirea cu “Zizou” sau chiar cu regele fotbalului românesc, 14 echipe se vor lupta să ajungă în ultimul act al turneului final de la Cluj. Cele opt formaţii de club şi cele şase echipe şcolare au fost împărţite în câte două grupe pentru fiecare categorie, iar de Ziua Copilului, vineri, 1 iunie, campioana competiţiei cluburilor şi cea mai bună formaţie şcolară îşi vor disputa Supercupa chiar pe Cluj Arena.

În cadrul competiţiei cluburilor se vor bate pentru a ajunge în finala de vineri Oţelul Galaţi, Atletico Arad, “Casa Bogdan” Craiova, FC Mara Baia Mare, Kinder Sângeorgiu de Mureş, CSMS Iaşi, Petrolul Ploieşti, dar şi Universitatea Cluj, campioana de anul trecut. În acelaşi timp, în cealaltă competiţie vor fi prezente şase şcoli din Galaţi, Târgu-Mureş, Suceava, Giurgiu, Bucureşti şi Cluj.

Hagi dă Cupa

Cu excepţia meciului pentru titlu, toate partidele vor avea loc la Baza Sportivă “Unirea”, iar cele mai bune două echipe din grupele formate se vor califica în cele patru semifinale, câte două pentru fiecare competiţie. Acestea vor avea loc mâine dimineaţă, iar câteva ore mai târziu cei mai buni micuţi vor reveni pe teren pentru a-şi disputa finalele întrecerilor cluburilor, respectiv a şcolilor.

A doua zi, campioanele celor două categorii vor încerca să câştige Supercupa de pe Cluj Arena chiar sub privirile lui Gheorghe Hagi, ambasadorul turneului ajuns la a treia ediţie în acest an.

“Mă simt împlinit atunci când sunt înconjurat de copii veseli, care aleargă după minge. Este un prim pas pentru ei pe lungul drum spre performanţă. Prin ochii lor mă întorc în lumea copilăriei mele, când am avut un vis: să fiu un mare fotbalist! Iar visul a devenit realitate şi, de aceea, le spun copiilor să-şi urmeze steaua norocoasă. Este loc pentru toată lumea să reuşească şi pentru unii totul poate începe chiar aici, alături de mine, la Cupa Hagi Danone”, a declarat Hagi, idolul tuturor copiilor de la competiţia din această săptămână. Meciurile de la competiţia din Polonia, acolo unde va ajunge campioana turneului de la Cluj alături de alte 39 de formaţii din tot atâtea ţări, vor avea loc pe “National Stadium” din Varşovia, arena care va găzdui cinci partide de la Campionatul European de Fotbal din această vară.

În 2011, echipa liceului “Mircea Eliade” Bucureşti, câştigătoarea supremă a întrecerii din România, a terminat finala internaţională desfăşurată la Madrid pe locul 18, după ce a pierdut meciul decisiv contra Spaniei de pe “Santiago Bernabeu”, stadionul celebrei Real Madrid.

Turneu de succes

Evenimentul ce a ajuns la Cluj-Napoca în această săptămână este organizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi al Federaţiei Române de Fotbal şi vine după un sezon trecut încununat cu succes. La această competiţie au participat, în 2011, 2.900 de jucători, repartizaţi în 217 echipe. În total, au avut loc 257 de meciuri ce au însumat 7.510 minute, iar acestea au fost urmărite de către aproape 15.000 de spectatori în cele opt oraşe prin care a trecut caravana.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă