27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialClujul are cea mai mare sală polivalentă din România

Clujul are cea mai mare sală polivalentă din România

Lucrările de construcție la cea mai mare Sală Polivalentă din România, cea din Cluj-Napoca, au fost finalizate și mai urmează doar executarea finisajelor. În prezent, proiectul este realizat în proporție de 95 la sută. Sala Polivalentă din Cluj va fi inaugurată oficial în data de 31 octombrie, printr-un concert al artiștilor britanici James Blunt și Josh Record, organizat în cadrul TiMAF.

Sala va avea o podea demontabilă, pentru a putea permite mărirea capacității, de la 7.300 de locuri la 10.000 de locuri, în cazul unor concerte de succes. În comparație, Sala Polivalentă din București are doar 5.300 de locuri. În plus, podeaua demontabilă a sălii clujene ar permite, pe viitor, amenajarea unui patinoar în interiorul construcției. De asemenea, Sala Polivalentă din Cluj este dotată cu un sistem de cub video unic în România, a spus directorul general al firmei care a importat cubul video, Ovidiu Feder.
”Lucrările la Sala Polivalentă sunt executate în proporție de peste 95 la sută și vor fi finalizate în zilele următoare”, spune directorul general al companiei care a construit acest obiectiv, Con A din Sibiu, Sorin Cristea. Noua Sală Polivalentă va transforma Clujul într-un centru capabil să găzduiască diferite competiții sportive de amploare internațională, spune primarul Emil Boc, care a invitat echipele naționale ale României să vină să joace la Cluj-Napoca, în noua sală.

Fațadă ultramodernă

Noua Sală Polivalentă a costat 20 de milioane de euro. Ea va avea sisteme care vor genera energie verde, inclusiv panouri solare și panouri fotovoltaice. Fațada ei este reprezentată de panouri de policarbonat alb, în așa fel încât să alcătuiască un ansamblu armonios cu stadionul ClujArena, situat în imediata sa vecinătate, potrivit ClujToday.ro. Tot în apropierea noii săli se regăsesc vechea Sală a Sporturilor Horia Demian, Bazinul Olimpic de Natație Politehnica și Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă