Un bărbat care evadase, duminică, din arestul preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, a fost găsit de polițiști, în noaptea de marți spre miercuri, într-o localitate din apropiere de Cluj, informează Agerpres.
Bărbatul a fost depistat în localitatea Florești, care este limitrofă Clujului, fiind și cea mai mare comună din România.
„În urma activităților specifice și a verificărilor efectuate, polițiștii clujeni, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Cluj, l-au depistat pe bărbatul care, la data de 14 august a.c., a evadat din Centrul de reținere și arestare preventivă a unității. Astfel, la data de 16 august a.c., în jurul orei 22,00, bărbatul în vârstă de 45 de ani, din județul Covasna, a fost depistat în timp ce se deplasa pe strada Cetății, din localitatea Florești, județul Cluj”, precizează IPJ Cluj, într-un comunicat de presă.
În zilele care au urmat evadării, polițiștii clujeni au organizat filtre la toate ieșirile din municipiul Cluj-Napoca, precum și în alte zone din județ.
În continuare, sub coordonarea unității de parchet, cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului. În paralel, ancheta internă continuă pentru a se stabili cu exactitate condițiile și împrejurările care au condus la producerea acestui incident. Totodată, un procuror efectuează activitatea de urmărire penală într-un dosar penal privind polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor la momentul incidentului.
Bărbatul a evadat duminică după-amiază din Centrul de reținere și arestare preventivă din Cluj-Napoca. El fusese arestat preventiv, fiind bănuit de furturi din locuințe.