20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCJC nu se constituie parte civilă în cazul elicopterului prăbușit, în Constanța

CJC nu se constituie parte civilă în cazul elicopterului prăbușit, în Constanța

Consilierii locali au votat, ieri, să nu se constituie parte civilă în procesul în care fostul președinte, Nicușor Constantinescu, este judecat pentru abuz în serviciu, în cazul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol.

„Practica noastră în astfel de cazuri era să aşteptăm să vedem dacă există vreun prejudiciu şi apoi, după ce se termină judecata, să ne constituim parte civilă“, a declarat Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC. Consilierii au votat în unanimitate propunerea. Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă dintre judeţul Constanţa şi districtul Dobrich, din Bulgaria.

La data de 29 martie 2013, Nicuşor Constantinescu ar fi atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat“, „Servicii de transport ocazional“ şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor“, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.

În 1 iulie 2013, Nicuşor Constantinescu a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. „Prin această acţiune, inculpatul Nicuşor Constantinescu a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv.

Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, se menţionează în rechizitoriul procurorilor DNA Constanţa.

Cele mai citite

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...
Ultima oră
Pe aceeași temă