16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCipru: Acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Cipru: Acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au ajuns la un acord privind elaborarea unei foi de parcurs de către ONU ,pentru reluarea discuţiilor în vederea reunificării, relatează Mediafax.

“Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au convenit la un acord privind elaborarea unei declaraţii comune pentru continuarea negocierilor”, întrerupte în 2012, a anunţat un comunicat al Preşedinţiei Republicii Turce a Ciprului de Nord, nerecunoscută la nivel internaţional.

“Reluarea procesului de negocieri este prevăzută săptămâna viitoare”, adaugă textul.

În ultimele zile, cele două părţi au făcut progrese în privinţa foii de parcurs.

Discuţiile începute sub egida ONU au fost suspendate de ciprioţii turci în vara lui 2012, când Guvernul ciprioţilor greci, singurul recunoscut de comunitatea internaţională, a preluat Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE).

Criza financiară din partea de sud a insulei, care aparţine ciprioţilor greci, a amânat apoi reluarea acestora.

Insula Cipru este divizată din 1974. 

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă